29th
April
2011

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea deceniu al secolului trecut.
posted in Astrologie, Cunostinte despre natura, Extratereştrii, Istorie si mituri semnificative |
19th
December
2009
Vocea lui Dumnezeu a curs si curge prin BASMUL ROMANESC
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative, Povestiri divin inspirate |
22nd
October
2009
Prin Halloween, sărmanii oameni naivi au ajuns să impregneze copilul de mic cu tendinta sau aspiratia spre urat si rau, spre o incredibila aparenta valoare, stralucire sau un asa-zis firesc al uratului si raului (care, de fapt, nu este firesc).
Pentru cei initiati, aceasta nu este nimic altceva decat inocularea unor aspiratii catre demoniac sau chiar mai rau, spre satanic sau (…).
posted in Arta de a trai, Istorie si mituri semnificative |
20th
October
2007
Bine, bine, dar cum este aceasta Shambala – adica este ea ca in descrierile traditonale, aparent cam romantice ? Si, mai ales, unde este ea – poti ajunge in acest spatiu, poti sa il atingi, sa il mirosi, poti sa strangi mana unui locuitor al acestei confrerii spirituale ?
posted in Istorie si mituri semnificative, Oameni deosebiti si maestrii spirituali, Shambala, Surse si texte sacre |
16th
September
2007
Shambala, tărâmul subtil care este totodată centrul spiritual al planetei noastre, este precum un Soare spiritual în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară: toate marile religii, toate marile tradiţii iniţiatice, curentele esoterice divin inspirate, toate şcolile şi căile spirituale autentice sunt inspirate de Shambala…
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative, Oameni deosebiti si maestrii spirituali, Shambala, Texte profetice |
16th
July
2007
Nu il cunoastem pe acest om, Alexandru, si nu avem legatura cu grupul din care face parte, dar urmarim sa concentram informatii care ar putea sugera existenta unui viitor luminos sau a unei misiuni spirituale pentru Romania. Noi credem intr-un astfel de viitor si consideram ca depinde si de noi ca aceasta varianta existentiala sa devina realitate[...]
posted in Istorie si mituri semnificative, Suflet romanesc |
12th
July
2007
La origine, numele pe care noi le cunoastem astazi aveau o semnificatie, cel mai adesea esoterica. Va prezentam un foarte scurt studiu in aceasta directie…
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative |
23rd
April
2007
Ţara hiperboreenilor este adesea pomenită în mitologia greacă. Nimeni nu ştie exact unde se află ea, dar se presupune că undeva în nordul extrem…
posted in Istorie si mituri semnificative |
8th
October
2006
Scoală-te România Mea, ridică-te iubito, scutură-ţi jugul şi vino spre mărire, o, cetatea Iubirii Mele…
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative |
10th
August
2006
Sundar Singh was a great illuminated indian. He was converted to Christianism after a vision in which Jesus Christ has shown to him and talked to him. These prophecies were made after his visit in Romania…
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative |
10th
August
2006
Eu ştiu că România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model demn de urmat întregii umanităţi. Este necesar…
posted in Informatii, Texte, Istorie si mituri semnificative |