BASMUL ROMÂNESC – revelarea divină prin Cuvânt
de Doina Cojocariu
Vocea lui Dumnezeu curge prin basme…
Asezati-va jos, ca la sezatoare, si redeveniti copii( smeriti-va), deschideti ochii mari, si inima, sa primiti mangaierea cuvântului divin, in calatoria sufleteasca ce incepe…
Evocati CANDOAREA, puritatea, starea de copil, evocati IUBIREA…
Pe Fat-Frumos il intalniti intr-un basm , ca fiind Iubirea,chipul perfect al cuvântului care va cheama….haideti la “joaca”…
Basmele ascund mari taine, inaccesibile celor mandri si reci, basmele sunt o cale de interactiune, de revelare prin cuvant, a starii divine,basmele te conecteaza la mister, la poarta celei mai adanci cunoasteri,si iti ofera cheia cu care sa deschizi si sa treci acest prag : blandete, bunatate, compasiune.
Basmul este stilul, forma, vibratia, deschiderea constiintei spre un alt nivel de acces..Cand Dumnezeu vorbeste, putini sunt aceeia care inteleg.Paradoxal,necunoasterea nu se manifesta datorita complexitatii cuvântului, ci, dimpotriva,din simplitatea sa, de care ne-am indepartat, incet, incet…
Dar ce ati spune, daca toate acestea sunt simboluri ,pe care, noi romanii, le avem,le putem accesa oricand, fiind ale “noastre”…
Vocea lui Dumnezeu a curs si curge prin BASMUL ROMANESC
“A fost odata ca niciodata”…
pe taramul “Tineretii – fara batranete si Vietii fara de moarte”, in acel spatiu fara spatialitate si in acel timp atemporal, in miracolul trairii lui Acum si Aici – iata coordonatele ce m-au dus cu gandul la incredibila simbolistica ascunsa a Basmului. Un fir de bucurie mi-a strabatut fiinta. O punte s-a ivit peste timp si spatiu, si astfel nevazutul, magicul a capatat miros si culoare, acum, aici…
Si iaca, stau pe prispa si visez… Casa este langa cele trei paduri “ de argint, de alama si padurea de aur…
…”Tatalui meu un ochi îi râde si altul îi plânge pentru ca are trei fete, eu sunt singurul fecior si nu stie cât de barbat voi fi sa-i duc mai departe împaratia. Sa ma încerce, îmi cere sa-i aduc un ulcior cu apa vie din fântâna fermecata a Zânei Zorilor
Trec fluviul înotând numai cu bratul drept, pentru ca în cel stâng îmi tin hainele sus, sus, sa nu se ude; le îmbrac dupa ce ajung pe celalalt mal, ma lupt cu vâlvele padurilor, le prefac în cai nazdravani si plec la drum. Murgul ma poarta în saua de aur ca vântul, ca gândul, ca dorul ori ca blestemul. În lupta mea cu Statu-Palma-Barba-Cot,
cu capcaunii, cu pândarul cel cu un singur ochi în frunte mi-i iau prieteni si ma bizui pe Setila,
fiul secetei,
pe Flamânzila,
cel ce manânca brazdele a 24 de pluguri si striga ca moare de foame, pe Gerila, vestitul Ochila, frate cu Orbila, pe Pasari-Lati-Lungila
,
Strâmba-Lemne si Sfarma-Pietre,
pe Ivan Turbinca
si genialul Pacala
,
pe zâne si craiese.
Strabat spatiul frigului pâna la Sfânta Miercuri, pustiul de foc al Sfintei Joi si îmi culc o noapte capul în poala Sfintei Vineri.
Ma apropii tot mai mult de fântâna cu apa vie a Zânei Zorilor. Scot de la brâu fluierul cel fermecat, cânt din fluier, Sfânta Duminica îmi culege si-mi da în dar o poala de somnoroasa, si Zâna Zorilor, cu întreaga ei suita de pândari si zâne-pajere, coboara în somn adânc.
O sarut dulce si o las în leaganul ei de aur sa viseze pe Fat-Frumos.
Îmi umplu ulciorul cu apa vie din fântâna cu apa vie, pastrata în doagele ei din mosi si stramosi, pentru ca asa a fost lasat sa ramâna, si ma întorc spre pragul dintâi.
Murgul ma întreaba: cum vrei sa te port stapâne?
Iar eu îi raspund: nu ca vântul, nu ca gândul, nu ca dorul, nu ca blestemul, ci mai iute de cum trece fericirea.
**
Imparatul a murit… si caii nu mai zboara ca vantul… si padurile unde sunt??… si apa vie unde e ??
Iat-o aici. În FANTANA INIMII, esenta a unei mari iubiri, în care se însumeaza virtutile dobândite la capatul acestei INITIATICE CALATORII, ajungand astfel sa te poti aseza pe tronul „PROPRIEI TALE IMPARATII”.
PREZENTA LUI DUMNEZEU – starea primordiala divina, aceasta este taramul Basmului romanesc. O tacere incredibila, miscarea si nemiscarea avand aceleasi coordonate, lucrurile radiind o intensa viata interioara. Fiindca toate lucururile si evenimentele sunt UNA. Natura lui Dumnezeu este completa. Include totul in unicitatea sa, astfel incat, toate lucrurile sunt interconectate si sunt in stare de comunicare si armonie, prin intermediul vibratiei si astfel isi impart fundamentala esenta a vietii insasi.
Intr-un stadiu mai inalt al constiintei, nu mai exista spatii goale, viduri, sau lucruri imposibile. Totul este POSIBIL, caci esenta divina se afla egal in toate obiectele, in toate fiintele, plantele, animalele.
In BASMUL ROMANESC, se demonstreaza cum aici, pe acest taram magic romanesc, oamenii traiau UNICITATEA. Incredibil de adevarat si de frumos, totul este perfect integrat in Realitatea unica, atotcuprinzatoare si completa, nelipsind nimic. Toate lucrurile au aici valoare egala, pentru ca singura valoare reala este divinitatea existentei.
Basmul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” al lui Petre Ispirescu, este doar unul din minunata creatie a unei trairi in unicitate. ”A fost odata ca niciodata”(!!!!), aceasta exprimare care pare un nonsens in perspectiva perceptiei normale, capata in acest context, semnificatia revelatiei unui inceput fara
Explicatie: In simbolismul temporal: „A fost odata (atunci, candva), ca niciodata…
In simbolismul spatial (acolo unde este) ca niciodata, deci in timpul spatializat, adica in punctul unde Axis Mundi, Arborele lumii, Muntele Polar, intersecteaza planul nostru de existenta, punct, in care, din cauza centralitatii lui, dualitatea dispare pe loc. Si urmeaza imbinarea lor : a fost odata ca (si cum nu ar fi fost) niciodata, ca „de n-ar fi fost… nu s-ar mai povesti”- semnificativ pus la prezent.
Urmeaza formulele temporale pe care le spatializam: pe cand (acolo unde) plopusorul facea pere si rachita micsunele, contrazicand principiul de CAUZALITATE… pe cand ursii se bateau in coada !!!!! Insa ursii nu au coada (replica sumara a bunului simt)… dar au una, atrofiata. Si daca e atrofiata, a fost in mod necesar un INTREG odata. Apoi IUBIREA universala ( pe cand se luau lupii de gat cu mieii si se sarutau, infratindu-se) (VASILE LOVINESCU).
Asadar, basmul , aceasta forma de creatie culturala primara ascunde, criptate, informatii eterne, adevarate, care se reveleaza, treptat, fiecarui nivel de constiinta, iar interpretarea esoterica a basmului lui Ispirescu scoate la iveala intelesuri ascunse asupra aspectelor fundamentale ale Creatiei.
Imparatul si imparateasa nu puteau avea copii si au incercat ei tot felul de metode, au fost peste tot si… nimic.
Dar intr-un final, exact cand nu se mai asteptau, au aflat ce este necesar sa faca, de la cineva. Gandul ne este purtat la faptul ca exista INITIATI, dar acestia „apar” doar atunci cand tu, CAUTATORUL, iti doresti cu toata fiinta sa ti se reveleze un adevar…
Aici, desi pare doar o dorinta normala, aceea de a avea un copil, totusi, venirea unui copil in acest plan fizic este pregatita si asistata de un „unchias dibaci”, care, dinainte de a spune ei ce doresc, EL STIA – dar stia… nu doar inceputul si ci Finalitatea acestei dorinte (dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare)… ”Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!!!”
„Mai inainte de a veni ceasul nasterii (!!!!), copilul se puse pe un plans de nu a putut nici un vraci sa-l impace”. Atunci, tatal sau i-a promis:
„taci, fatul meu, ca ti-oi da tinerete fara batranete si viata fara de moarte” –
recunoastem aici premisa primordiala a re-nasterii, copilul fiind DEJA fiinta cu constiinta Sinelui. Imparatul A PROMIS ceea ce a promis fara sa gandeasca, fapt echivalent cu actiunea justa ptr un imparat. In mod asemenator, asa cum bine stim, in Realitatea suprema, in locul modului obisnuit, discursiv, de a gandi, avem de-a face cu o capacitate autorevelata de a cunoaste, care impartaseste intelegerea completa si autoexplicativa , prin propria sa esenta stralucitoare…
Apoi, la un moment dat, cand vine ceasul inceperii drumului, intra in joc calul ”cel rapciogos si plin de bube”, care simbolizeaza starea latenta a motivatiei vointei divine… acest cal, care, odata ce s-a trezit in motivatie, s-a scuturat de bube si mizerie si a devenit stralucitor – descriere cat se poate de sugestiva a ceea ce se petrece cu corpul omenesc, care este in boala si suferinta atunci cand nu accede spre lumina, existand o multime de dovezi de vindecari ‘miraculoase’, doar prin trezirea spirituala!!!
Un alt element semnificativ, parte integranta si integrata in basmul romanesc, este acela al rolului de sfatuitor.
Asemenea lui Pinochio, care-l avea pe greierasul Giminy,
ca si expresie a vocii constiintei superioare, ce-i spunea ce sa faca bine si cum sa se fereasca de rau, la fel ca si in multe alte basme si povesti care cuprind aceasta idee, omul, fiecare din noi, poate transcende planul lumesc, manifestandu-se constient si in alte universuri, atunci cand asculta de constiinta sa superioara.
Astfel, calul (motivatia superioara) are acest rol important, prin el, Fat Frumos (fiecare din noi) primind instructiunile necesare, existentiale, directe.
Si ca in orice crestere spirituala, Omul are in fata obstacole, incercari (…Gheonoaia, scorpia,
padurea cu dobitoace, etc), inainte (ca fat-Frumos) sa ajunga la Zana inalta si foarte frumoasa, taramul de vis, unde, asemeni Edenului, era permis totul… Totul in afara de CEVA , acel CEVA care ar fi schimbat nivelul de constiinta in sensul pierderii a tot ce e sublim si revenirii in planul constiintei lumesti, duale, separate de ceea ce e sublim… asemenea lui Adam si Eva, carora le era permis totul… in afara de Pomul Acela. Si bineinteles ca acest taram intermediar, scena de desfasurare a probelor si incercarilor, are o denumire semnificativa, fiind vorba despre Valea Plangerii, prin care obligtoriu se trece in drumul spre fericirea eterna.
Toate acestea sugereaza faptul ca exista Trepte de initiere si, daca nu esti pregatit, nu poti trece mai departe spre Taramul sublim. Fat Frumos zabovi ceva vreme in acel taram, era la fel de tanar si nimic nu-i ameninta existenta incredibil de lina si curgatoare (ispita de a te OPRI – cand ai atins un anume nivel )!!! Trecand, fara sa vrea in Valea plangerii,
Fat Frumos cazu din Gratia divina si fu coplesit de durerea perceptiei grosiere, de atasamentul fata de lumesc, fata de parinti, ca o compensare a lipsei de manifestare a Gratiei („mi-e dor de parintii mei de ma usuc, dar nici de voi nu ma indur….” – stare intre STARI – confuzia, zgomotul gandurilor), situatie care nu face altceva decat sa duca spre „moartea spirituala”, fapt descris prin aceea ca la intoarcere, Fat Frumos nu a mai gasit nimic din vechea viata (in locul padurilor a gasit orase, in locul castelului erau ruine si buruieni)… doar moartea… Caci Taramul tineretii fara batranete si Viata fara de moarte EXISTA si doar un pas ne desparte (de fapt, nu este o separare propriu-zisa, este doar un somn adanc), dupa ce premizele necesare finalitatii au fost infaptuite, intr-o surpare deasupra spatiului si a timpului.
Aceeasi ocultare s-a produs si in Frumoasa din padurea Adormita, care , dupa somnul de 100 ani, s-a trezit in alta dimensiune, codrul si castelul fiind sustrase timpului si spatiului profan.
In Basmul „ CIOBANASUL CEL ISTET SI TURLOAIELE BLENDEI” este incredibil de frumos si sugestiv creionata intelepciunea ancestrala, acel simt al umorului, acea bucurie tacuta, simpla, fireasca , ca ceea ce trebuie sa se intample… se intampla… si din nou, MITUL nasterii (cei doi imparati nu puteau avea copii, iar dupa ce au fost pe la vraci, vrajitoare, etc dorinta le-a fost implinita, imparatesei i se arata in VIS mijlocul prin care va”ramane grea”). Apoi, din nou.. Conflictele pamantesti, obstacolele in calea cresterii spirituale, obstacole, de data aceasta aparute de la oameni, si Ciobanasul nostru care nu are resentimente, nu se lupta cu mintea , in planuri diabolice, ci se lupta cu puterea data de intelegerea lucrurilor.
Polarizarea Principiului Unic, in Esenta si Substanta, este conditia producerii manifestarii, conditie fara de care lumea nu este nici macar conceptibila. Aceasta polarizare imprima fapturii pecetea Dualitatii care apare, din diferite perspective, sub infatisarea antagonismului, a opozitiei, a complementarismului, reintegrandu-se in final in Unitate, printr-un proces exact invers aceluia al producerii manifestarii. De aceea, intocmai ca si Miturile, basmele nu vor dezvalui niciodata secretul lor, daca luam in considerare doar sensul literar: competitiile, razboaiele, vrajmasiile. Acest razboi exista doar in lume. Sensul care sta ascuns in spatele cuvintelor, este tocmai procesul Devenirii, care presupune nu altceva decat transformarea opozitiei in complementarism, etapa ultima inainte de reintegrarea in Unitate.
Si mai exista un element interesant, care atrage in mod inevitabil atentia. De multe ori, basmele noastre sunt absurde (in perceptia prima a lor), iar absurditatea initiala este remarcata de toata lumea. Sa ne amintim, insa, cum din antichitate s-a observat ca in elementul incomprehensibil, absurd, din basm, este cuprinsa semnificatia cea mai adanca, taina lui. E punctul negru din fundul ochiului, terminusul nervului optic fara de care nu exista vizibilitate. Astfel, cu cat e mai paradoxala si mai mare enigma, cu atat pare sa ne determine sa nu ne incredem doar in insiruirea maiastra a unor vorbe simple, ci sa ne dorim revelarea si intelegerea adevarului de dincolo de ele.
In concluzie, se poate spune ca basmele lui Ispirescu si alte multe basme romanesti, cuprind astfel taina manifestarii Esentei, fiecare lucru evoluand pur si simplu ca o expresie a esentei sale divine. Prin urmare, Creatia are loc ca manifestare a constiintei ce ia expresie de la nivelele abstracte de energie superioara, trecand prin formele mai joase, pentru a ajunge in forma fizica. Astfel, CREATIA se manifesta din domeniul abstract si lipsit de forma, trecand printr-o forma progresiva, intr-un model energetic si apoi in materia concreta. Puterea de a se manifesta constituie o expresie a omnipotentei divine, in sensul unei creatii continue. Creatia este Prezentul si timpul ACUM. Acest Acum este continuu, astfel ca nu sunt posibile nici inceputuri, nici sfarsituri.
Atat tragediile, cat si victoriile se petrec in cadrul mintii dualiste si nu au o realitate independenta. Tot ceea ce exista in lume, pare sa se inalte si sa se dizolve apoi in cadrul limitelor perceptiei. In BASMELE romanesti, acest lucru nu se petrece asa. AICI, dualitatea nu exista, tragediile, victoriile, bucuria si tristetea sunt UNA. Secventialitatea este o iluzie creata de perceptia EGO-ului asupra eului, care e punctul de observatie al trecerii non-liniarului in liniar.
Basmul traieste Timpul in care fenomenele se petreceau spontan, cu regularitate.
Si iata, poporul acesta al nostru, popor drag, a trait si traieste , inca.. MIRACOLUL.
Haideti sa ne aducem aminte de ACASA !!!… Haideti sa reinviem Basmul romanesc !
Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul adanima@gmail.com. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). .................................................................................................................................................................................................................. .......................................................................... Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact adanima@gmail.com cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.
