Heart Path - AdAnima - Calea Inimii

Şivaismul tantric din Kashmir şi Abheda Tantra

19th January 2009

Şivaismul tantric din Kashmir şi Abheda Tantra

posted in Tantra, Trika |

shivalotus
În principiu, şivaismul este cea mai veche cale spirituală a lumii.
În India, şivaismul are o vechime multimilenară, săpăturile arheologice de la Mohenjo Daro şi Harappa revelându-i o istorie care merge chiar dincolo de calcolitic.

În triada Trimurti indiană se află Brahma, Creatorul, Vishnu – Menţinătorul şi Shiva – Distrugătorul.
La prima vedere, cineva care nu este iniţiat în semnificaţia acestor nume poate înţelege în mod greşit că:
- indienii ar fi politeişti
- adorarea lui Shiva ar fi un cult ciudat, al aspiraţiei spre distrugere.

În realitate, Trimurti este o enumerare a trei faţete semnificative esenţiale ale unicului Dumnezeu, iar aspectul de distrugere se referă la faptul că Manifestarea este emisă şi resorbită în Inima lui Dumnezeu, astfel încât, chiar şi atunci când întreaga lume este resorbită – transcensă – râmâne un aspect ultim al Conştiinţei Supreme care poarta, în India, numele de Shiva.

În Shiva Purana, în cadrul epic prezentat acolo, apare, la un moment dat, situaţia în care Shiva trebuie să îl distrugă pe Brahma - Creatorul, datorită unor motive din context.
Vishnu – Menţinătorul îl opreşte pe Shiva să facă aceasta şi îi spune că acest lucru nu este posibil, deoarece dacă, prin absurd, ar fi posibil să îl omoare pe Brahma, ar trebui să moară toţi trei deoarece, ei, Brahma şi Vishnu sunt o emisie din Inima lui Shiva, fiind una cu El.

Totodată, Shiva reprezintă acea ipostază a lui Dumnezeu care se manifestă ca Mare Iniţiator sau Mare Salvator (Mântuitor) al fiinţelor limitate şi ignorante.

Orice aspiraţie sinceră, frenetică către starea de eliberare spirituală este adresată, de fapt, acestei faţete mântuitoare a lui Dumnezeu, purtând numele de Shiva (”Cel bun şi blând”). Orice manifestare a Graţiei Divine, indispensabilă atingerii stării de eliberare spirituală, este strâns legată de Shiva. De aceea, se poate afirma faptul că şivaismul se regăseşte, sub diferite nume, pretutindeni unde a înflorit o tradiţie spirituală.

În India, există şase forme principale ale şivaismului – Pashupata, Shaiva Sidhanta, Sidha Siddhanta, Shiva Advaita, Vira-Shaiva, Kashmir Shaivism - dintre care trei sunt esenţiale:
VIRA-SHAIVA, răspândit preponderent în zona centrală a Indiei;
SHIVA-SIDDHANTA, în sud şi
KASHMIR-SHAIVISM, cea mai pură şi elevată formă a şivaismului, în Caşmir (nordul Indiei).

Tradiţia şivaismului caşmirian s-a transmis secole la rând, numai de la Maestru la discipol, “de la gură la ureche”. Prima lucrare fundamentală a şivaismului, atribuită lui Vasugupta (primul iniţiat al acestei căi spirituale, care a trăit între sfârşitul sec. al VII-lea şi începutul sec. al IX-lea d.C.) este numită Shiva Sutra şi este o culegere de aforisme lapidare şi complet ermetice pentru neiniţiat, care prezintă cele trei căi cardinale care conduc la eliberarea spirituală:
Calea lui Shiva (Shambhavopaya),
Calea lui Shakti sau Calea Energiei (Shaktopaya) şi
Calea fiinţei limitate (Anavopaya).

Vasugupta menţionează că nu el a scris Shiva Sutra, ci a găsit-o scrisă pe o stâncă care s-a ridicat din apă şi care s-a scufundat din nou sub ape, după ce a citit şi memorat ceea ce era scris pe ea.

Întreaga tradiţie (shastra) şivaită scrisă se poate împărţi în trei părţi:

* Agama Shastra – privită ca fiind o revelaţie directă de la Shiva (Dumnezeu). Cuprinde lucrări ca: Shiva Sutra, Malinivijaya Tantra, Vijnana Bhairava Tantra etc.
* Spanda Shastra – conţine elementele doctrinare ale sistemului. Principala lucrare din aceasta categorie este opera lui Vasugupta - Spanda Karika.
* Pratyabhijna Shastra – conţine lucrări de ordin metafizic, având un înalt nivel spiritual (fiind şi cea mai puţin accesibilă). În această categorie cele mai importante sunt lucrările Ishvara Pratyabhijna a lui Utpaladeva şi Pratyabhijna Vimarshini, un comentariu al primeia.

Există mai multe şcoli importante ale şivaismului, cele mai elevate fiind grupate în sistemul Trika. Cuvântul “trika” înseamnă în limba sanscrită “trinitate” sau “treime”, sugerând ideea esenţială că absolut totul are o natură triplă. Putem exprima această trinitate prin: Shiva (Dumnezeu), Shakti (energia Sa creatoare fundamentală) şi Anu (individul, proiecţia limitată a dumnezeirii).

Trika cuprinde mai multe şcoli spirituale:

* Krama – în sanscrită “proces”, “ordonare”, “succesiune ordonată”.
* Kaula (Kula) – în sanscrită “comunitate”, “familie”, “totalitate”.
* Spanda – termen care denumeşte Suprema Vibraţie Divină Creatoare.
* Abheda Tantra sau Pratyabhijna – termen care se referă la recunoaşterea directă a Esenţei Divine – Tantra identităţii fundamentale dintre subiectul conştient, lume şi Dumnezeu.

Aceste ramuri ale tradiţiei şivaite au fost genial sintetizate şi unificate de cea mai ilustră personalitate, cel mai mare realizat spiritual al acestui sistem, înţeleptul eliberat Abhinavagupta. Cea mai importantă lucrare a sa, Tantraloka, scrisă în versuri, unifică toate aparentele diferenţe între ramurile sau şcolile şivaismului caşmirian de până la el, oferind o viziune coerentă şi completă a sistemului. Dându-şi seama de dificultatea acestei lucrări, Abhinavagupta a scris un rezumat al ei, în proză, numit Tantrasara (”Esenţa Supremă a Tantrei”).

Despre marele înţelept Abhinavagupta se spune că a fost o manifestare a lui Shiva. Chiar şi astăzi este unanim acceptat ca unul dintre cei mai mari filosofi şi esteticieni indieni. Deşi India a avut mulţi esteticieni, Abhinavagupta rămâne unic prin sinteza magistrală realizată asupra tuturor viziunilor şi teoriilor de până la el, oferindu-le o perspectivă mult mai vastă, profund spirituală.

Continuatorul lui Abhinavagupta a fost Kshemaraja, discipolul său direct şi cel mai important. Apoi, treptat, tradiţia secretă a şivaismului s-a stins în Caşmir. Ea a mai înflorit puţin, la vreo 300 de ani după aceea, în sudul Indiei, unde au trăit câţiva mari iniţiaţi: celebrul Jayaratha, care a concentrat magistral Tantraloka, precum şi vizionarul Bhattanarayana, autorul poemului iniţiatic de o mare profunzime: Stavacintamani (Sanctuarul de taină al Nestematei Iubirii Divine). Ultimul continuator al tradiţiei şivaite a Caşmirului a fost Swami Brahmacharin Lakshman (Lakshmanjoo), care a trăit până în 1992.

Şivaismul caşmirian este foarte apropiat de creştinismul autentic. Aici, ca şi în creştinism, accentul este pus pe Graţia lui Dumnezeu (Sfântul Duh din creştinism) şi pe trezirea Inimii (Esenţei). Există mărturii conform cărora Iisus, de la vârsta de 12 până 30 de ani, a fost în India şi Tibet, rămânând mult timp în Caşmir (conform unor documente găsite în Tibet). Există o frapantă asemănare între multe aspecte ale tradiţiei creştine autentice şi şivaism.

Şivaismul caşmirian este- înainte de toate – tantric.
Şi aici, ca şi în tantrismul dualist, regăsim ideea fundamentală a legăturii tainice dintre tot şi toate, dintre diferite aspecte ale creaţiei, ca un model holografic al universului, ceea ce este trecător fiind un simbol a ceea ce este netrecător sau etern.
Astfel, întregul univers este o gigantică reţea de rezonanţe virtuale care se stabilesc între fiecare punct (“atom”) al Universului şi toţi ceilalţi “atomi”. Cunoscând în profunzime un singur aspect (“atom”) al Universului, cunoaştem totul, întregul Univers, deoarece totul este rezonanţă. La ora actuală, rezonanţa este un concept tot mai dezbătut şi mai important în ştiinţa şi cultura contemporană.


Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.

Pe acest site puteţi citi informaţii, cel mai adesea de natura esoterică, având ca unică direcţie SPIRITUALITATEA ÎN MIJLOCUL VIEŢII.

Cursul Calea Inimii

Adanima Atitude

Calea Inimii-AdAnima spiritualitate în mijlocul vieţii si trezire a sufletului.

Este posibil sa simti si sa practici cea mai inalta spiritualitate, morala si etica, fiind in mijlocul vietii si bucurandu-te din plin de ea?
Da, este posibil!

Este posibil sa fii o fiinta buna, inteligenta, cu succes social si chiar cu multi prieteni si persoane care te apreciaza si te iubesc sincer… fara sa faci compromisuri si fara sa iti ” pierzi sufletul” urmarind banii, puterea, gloria sau aprecierea celorlati? Da, este posibil!

VA INVITAM pe Calea Inimii - AdAnima Cursul esoteric pentru trezirea sufletului, cunoastere de Sine si integrare spirituala in mijlocul vietii.

Calea Inimii - AdAnima este o forma esentiala de practica ce conduce foarte direct la realizarea esentei lumii fenomenale, generand integrarea spirituala in mijlocul vietii, trezirea sufletului si cunoasterea de Sine.

Cursul este intensiv si are durata a 3-4 ore saptamanal, timp de minim un an.

Cursul contine
  • informatii speciale din domeniile alimentatiei naturale
  • hatha yoga
  • eneagrama
  • meditaţia Adanima "Cine sunt eu?" cu extinderea ei şi în starea de veghe
  • meditatie in actiune
  • retrageri spirituale de scurta durată
  • metode de dezvoltare personala si de obtinere a starii de succes
  • descoperirea menirii spirituale proprii si dezvoltarea metodelor pentru implinirea ei
  • Meditaţia Creştină a Inimii -
  • Abheda Tantra Yoga sau tantra identităţii fundamentale dintre fiinţa umană, lume şi Dumnezeu - yoga inimii spirituale
  • Abheda Tantra şi metode de armonizare a relatiei de cuplu si continenţa sexuala.

Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine isi propune oferirea posibilitatii de raportare autentica la viata si la Sine, de a putea fi cat mai mult “noi insine”, la cel mai bun potential posibil, cat mai corecti si cat mai autentici.


Comments are closed.

  • CURRENT MOON
    moon info
"Un gram de practica face cat tone de teorie..."
  • Links

    • anticariat esoteric
    • bibliaortodoxa
    • Carte Spirituala
    • creationism versus evolutionism
    • diamondway
    • Dzogchen Romania
    • Editura Lux Sublima
    • Editura MIX
    • gurdjieff
    • Ingeri
    • Jacob Lorber
    • kashmirshaivism
    • Libraria Eu Sunt
    • masaj bowtech
    • Osho
    • Ramana Maharishi
    • Rudolf Steiner
    • Shivananda Yoga Vedanta
    • shivashakti
    • Tantra
    • tao
    • The Karmapa International Buddhist Institute
    • vegetarianism
    • yoga
    • yoga vypassana
    • Yogananda Self Realization Fellowship
"Nu trebuie sa renunti la un efort decat in favoarea altui efort, deoarece trebuie sa cresti neincetat..."
"Prostul o duce rau chiar si in Paradis pe cand inteleptul se descurca si in infern..."
"Este de mii de ori preferabil sa suferi din iubire decat din lipsa ei..."
"Daca ai sa faci tot ceea ce ai mai facut, vei obtine tot ce ai mai obtinut..."
"Cea mai teribila sclavie este a aceluia care crede in mod fals ca este liber..."
"Iubeste si fa ce vrei" Sfantul Augustin
"Cea mai mare eroare a fiintelor umane este sa creada ca au la dispozitie mult timp..."