Este un flagel. Este ceva ce ataca fiinta umana in cel mai inalt grad si care are legatura intensa cu psihicul, vointa si viata omului… Este un domeniu ce trebuie cunoscut teoretic si controlat.
Toxicomanii nu iau heroina pentru placere.
Placerea ar mai putea fi controlata si lipsa ei ar mai putea fi suportata.
Ei se drogheaza deoarece
durerea surda din oase care apare si suferinta lor este foarte intensa.
Sunt, de fapt, niste sclavi iar

sclavia lor se bazeaza pe durere, nu pe placere

(care poate exista dar care ar putea fi controlata mult mai mult si ar da dependenta mai greu).

Iar ce e mai grav este ca oricine devine dependent, multi chiar de la prima doza. Aproape nimeni nu trece de doua-trei doze fara a fi sclav deja…

un articol de Roxana Novac – Bucuresti 2001

Nici un domeniu al practicii psihiatrice nu s-a diversificat aşa de mult de la prima redactare a lui Manuel, din 1960, ca cel al toxicomaniei. Erupţia din America, apoi din Europa, a toxicomaniei tineretului, privită ca un fenomen în masă, a transformat condiţiile problemei. Ar fi suficient să se arate influenţa factorilor sociali asupra patologiei mentale, ca şi limitele sale. Această problemă ne trimite la entuziasmul dionisiac şi la culturile religioase ale drogurilor, actualmente depinzând de evoluţia socială, economică şi spirituală a societăţii. Dar depinde şi de caracterul morbid al subiectului “drog�? şi formele sale inconştiente.

Conduita toxicomanică constituie o perversiune care-şi satisface complet nevoia (căutarea plăcerii, evitare suferinţei) prin consumarea obişnuită şi imperios necesară a unuia din mai multe produse denumite “toxice�? mai ales din cauza elecţiei lor de a se adapta la această conduită. Ea se raportează la perversiuni sexuale în măsura în care are un caracter fundamental : regresia unei “plăceri parţiale�?. Totuşi, nu putem defini toxicomania prin folosirea obişnuită a unui produs ( toţi alcoolicii, de ex, nu sunt toxicomani), trebuie s-o definim prin conduita specifică, a tipului pervers, care constituie o regresiune instinctivo- afectivă, un dezechilibru profund şi veritabil în integrarea sentimentelor. Se vede că descrierea toxicomaniei este justificată în acest paragraf consacrat diverselor aspecte ale dezechilibrelor psihopatice.

A.- Dimensiunile actuale ale acestui subiect

Limitată, odată, în ţările occidentale la cazuri reduse- deşi constituia un flagel social în Iran, India, China- problema s-a transformat recent, şi ţările occidentale au devenit focare importante ale toxicomaniei.

Iată câteva date furnizate de O.M.S., în 1971: în S.U.A. numărul “adevăraţilor toxicomani “ era de 3 milioane, al “experimentatorilor “ de 7 milioane şi cel al “utilizatorilor moderaţi, dar în mod regulat, de marihuana sau de alte droguri psihoactive�? era de 5 milioane. Putem vorbi de adevărate epidemii în Washington, între 1964-1968 = 1700 heroinomani, sau în Thailanda, care numără cîteva sute de mii de toxicomani. Se crede că războiul din Vietnam a jucat un rol important în transportul drogurilor spre S.U.A., ceea ce arată cum un fapt politic poate să joace un rol generator şi multiplicator. Existau toate condiţiile pentru ca tinerii soldaţi participanţi la bătălii să o facă : fenomenul de grup, disperarea, demoralizarea, uşurinţa de aprovizionare, etc. S-a descoperit un anumit număr de toxicomani gravi în populaţia mai largă de consumatori ocazionali. Cazul din Iran este interesant pentru că ilustrează bine diferenţa dintre “adevăraţii toxicomani�?, faţă de “consumatori�?. În 1960 se estima la 1,5 milioane numărul opiomanilor, produs ce era foarte la îndemână. Apoi, s-au luat măsuri severe, iar cifra a ajuns la 300 000 (pe o populaţie sporită). În Europa nu dispunem de cifre absolute, ci doar relative. În 1970, în Franţa existau între 20-30.000 de toxicomani gravi. Studiile arată că numărul toxicomanilor “utilizatori�? creşte rapid în Franţa, Anglia, în Ţările de Jos, Scandinavia, Italia, Germania. Extinderea toxicomaniei la vârste foarte tinere (14-20 ani) s-a observat în toate ţările occidentale, semnalând, printre altele, dorinţa adolescentului şi nevoia sa de a recurge la “soluţia “ grupului , alături de lumea adulţilor.

După cele arătate, este evident că problema toxicomaniei aparţine actualmente domeniului simptomelor crizei socio – culturale, depăşind competenţa de acţiune a psihiatrilor.

B.-Principalele toxicomanii

Cea mai bună clasificare este cea dată de un expert ca Cl. Olievenstein (1970), după cea a lui Lewin (1928). Ne vom ghida după aceasta, dar trebuie ca să insistăm asupra faptului că lista substanţelor pentru a crea şi întreţine o toxicomanie este aproape fără limite şi este mereu deschisă.

Euforice- tipuri: opiul şi cocaina
Altă dată adesea consumat pe cale bucală (pipe, pilule, dropsuri, laudanum, elixir paregoric), opiul este folosit acum mai ales sub formă de injecţii: morfina, principalul său alcaloid, şi toate celelalte forme derivate din morfină : heroina, codeina şi proprii săi derivaţi.
Chimiştii au preparat numeroşi produşi sintetici originali în scopul de a înlocui opiumul cu produşi egali ca valoare analgezică, care ar fi lipsiţi de activitate toxicomanică. Toate aceste tentative- care au început cu heroina- au suferit un eşec, şi în acest sens ele au îmbogăţit arsenalul toxicomaniilor una după alta. Putem să le cităm pe toate:
- grupul Petidinei (Dolosal, Dolantin, Demerol),
- grupul Metadonei- actualmente folosit pentru a trata marile intoxicaţii cu heroină,
- Dextromoramina(Palfium) – considerat la naşterea sa ca un analgezic perfect, s-a arătat rapid, ca la toţi predecesorii săi, că este un obiect la alegere pentru toxicomani (pe gură sau prin injecţii ).

În total sunt mai mult de o sută de succesori sintetici ai morfinei care au fost preparaţi. Totuşi unii dintre ei nu au fost puşi în circulaţie, aşa cum este etorfina, de o sută de mii de ori mai activă decât aceeaşi greutate de Morfină.
Descrierea heroinomaniei: Subcutanată, intramusculară, cel mai adesea intravenoasă, injecţia variază de la un centigram (sau mai puţin, dozele sunt nesigure pe piaţa clandestină) la un gram pentru un subiect antrenat şi bine aprovizionat. Subiectul caută acţiunea brutală, “flash-ul�? , şi această căutare nesigură este responsabilă de morţi subite. Iată flash-ul simţit de un pacient al Dr. Olievenstein: “simt orgasmul în abdomen ca o arsură insuportabil de plăcută. Heroina a pus stăpânire pe corpul meu, pe inima mea, pe sufletul meu, am o foame mult mai mare de potolit, mai mult somn de prins din urmă, o bucurie imensă, o satisfacere a tuturor dorinţelor mă copleşeşte. Fericirea în această clipă a luat o formă nouă, etc. “ un asemenea exemplu arată bine natura toxicomaniei şi cum poate ea să fie o perversiune, adică o regresie a unei forme primitive de plăcere, la fel ca cea a unui nou-născut, înlocuind şi excluzând pe toţi ceilalţi. Singura limită a unei asemenea satisfacţii este terminarea sa după câteva ore, impunând repetarea sa. De aici “escalada�?, traficurile şi complicaţiile care survin.
Toţi adepţii opiaceelor nu adoptă această formă extremă. Morfinomanul clasic foloseşte doze mai mici, produşi mai puţin puternici, căi de introducere mai puţin masive. Obişnuinţa îi obligă, de asemenea, să mărească doza, dar el îşi păstrează vigilenţa pentru a o micşora periodic prin dezintoxicări. Comportamentul său seamănă cu cel al unui pervers organizat, sau a unui pervers nevrotic, care îşi trăieşte sclavia cu vinovăţie. În acest ultim caz, psihoterapia poate fi indicată.

Cocaina- indigenii din Anzi mănâncă foi de coca. Alcaloidul colei sau cocaina a fost cauza marii intoxicaţii la modă în anii 1920-1925. Cocaina este folosită în prize nazale, de 5-30cg./priză, până la 1-6g/zi. Această metodă provoacă accidente locale, corize, rinite atrofice, perforaţia mucoasei nazale.
Efectele căutate prin beţia cu cocaină, euforia care durează în jur de o oră, este urmată de o fază de confuzie uşoară, cu halucinaţii vizuale, tactile şi auditive, urmată de o somnolenţă de câteva ore. Această intoxicaţie este rară în zilele noastre. Pare a fi surclasată de heroină.

Fantasticele- sunt droguri halucinogene, “otrăvurile iluziei�?(C. Durand). Vom insista doar asupra şanvrului indian şi asupra L.S.D.-ului. În acest grup trebuie puse şi Peyotl, plantă cactacee din Mexic al cărui alcaloid este mescalina, Psylocibina- alcaloidul unei ciuperci mexicane, Solanaceele (Datura, Jusquiame) sunt droguri minore ale acestei grupe.
Din contra, consumarea şanvrului indian, sub diversele sale forme, constituie chiar o intoxicaţie foarte răspândită . Este sigur că planta Cannabis sativa a cărei cultivare este uşoară, şi al cărei conţinut în principiu activ (Canabinol) este variabil după locul de producţie, nu este un toxic major, la fel ca şi puternicele euforizante anterioare. Din acest motiv, numărul consumatorilor este mult mai mare decât cel al toxicomanilor.
Canabisul , în natură, uscat şi curăţat, se fumează cu tabac (Kif, în ţările arabe, Marihuana în America Centrală). Răşina sa, ( Haşiş în Orient, Cira în Africa de Nord) circulă în plăci sau în batoane, adesea în amestec cu opiul. Se consumă sfărâmată cu tabachera, adesea prin ingestie (prăjituri, paste, bomboane). Este dificil de ştiut conţinutul în canabinol al fiecărui produs oferit , pentru că acesta depinde de origine (noţiunea de climat : cânepa cultivată în India este mai bogată decît cea plantată în Amsterdam) şi de prepararea artificială, suferită de flori şi de frunze.

Descrierea tipului: Grupul de fumători-

O caracteristică a halucinogenelor este că ele sunt rareori consumate de unul singur, fiind mai ales luate în grup. Se constituie un anumit ritual. Câţiva tineri aleg un local, unde se reunesc în fiecare seară. Atmosfera se creează prin cultivarea unei plăceri secrete şi interzise. Cânepa, într-o oarecare măsură, provoacă tulburări vegetative uşoare, perturbări senzoriale şi tactile, cu o scădere a vigilenţei care antrenează o subexcitare intelectuală , eliberează impulsurile, favorizează sugestia. La subiecţii cu predispoziţie pot să apară iluzii şi halucinaţii. Moreau de Tours a descris admirabil această beţie în 1845 în primul studiu de psihiatrie experimentală . actualmente se poartă discuţii asupra realităţii sau intensităţii pericolului de intoxicaţie cu acest produs. Unii au propus să se lase la vânzare în mod liber. Două noţiuni păreau sigure: proporţia adevăraţilor toxicomani, în rândul cărora fumatul de cânepă este redus; dar un anumit număr din aceşti fumători au abandonat cânepa pentru heroină.
Dietil-amida acidului lisergic, L.S.D.-ul, este un produs de sinteză descoperit în 1938 cu ocazia lucrărilor destinate izolării constituenţilor scleroţilor de secară. Se consumă pe cale bucală, în doze de 300-500 micrograme, până la 1200. Relativ uşor de fabricat şi de transportat, el a devenit după al doilea război mondial, mai ales în S.U.A. obiectul unei acţiuni cvasimistice printre adolescenţi. Putem compara propaganda al cărei obiect a fost cu cea pe care Baudelaire şi Teofil Gautier au provocat-o în Franţa în secolul al XIX-lea utilizând haşişul. Dar succesul a fost mult mai mare la tinerii din ţările anglo-saxone decât cel obţinut de poeţi în mijlocul protipendadei pariziene.
Acesta se ia în grup, ca şi haşişul, şi ca şi el produce o “beţie�?lejeră şi semiconştientă. “Călătoria�? nu este tot timpul agreabilă. De aceea este necesară prezenţa liderilor care, având experienţa lor, să-I ajute cu sfaturi şi sugestii , să le fie un sprijin sigur. Puterea halucinogenă a L.S.D.-ului este considerată mai mare decăt cea a canabis. În acest timp este dificil de a vedea dacă iluziile sau halucinaţiile se datorează drogului sau atmosferei sugestive a grupului. După Olievestein, manifestările sunt, adesea, mărite de către subiect. Acelaşi autor a găsit că 2,5% din pacienţii care se aşteptau să primească L.S.D. au declarat halucinaţii după ce le-a fost injectată apă distilată. Ca şi la canabis, adevăratul pericol al L.S.D.-ului constă în incitarea pe care o induce “escalada�? pentru un anumit număr al adepţilor săi , care sunt aserviţi de alte toxice după ce au văzut singuri, la depărtare, cum este să ai o “călătorie psihedelică�?.

Ebriantele- sunt drogurile al căror prototip este alcoolul. Lui i se adaugă eterul, cloroformul, benzina, protoxidul de azot, şi alţi produşi chimici.

Eteromania nu este excepţională. Într-o statistică făcută de Deniker şi colab.(1972) pe 125 intoxicaţi, 6 foloseau doar eter, dar 20 îl foloseau în asociaţie cu alte produse. Eterul este inhalat, înghiţit sau injectat. Obişnuinţa este rapidă . El dezvoltă o excitaţie euforică, o “beţie�? însoţită de modificarea percepţiilor. Efectele negative sunt destul de frecvente. Adesea, lipsa drogului preferat îi duce pe subiecţii respectivi la consumul de eter, uşor de găsit şi ieftin. Căutarea “flash-ului�? eterului antrenează destul de des intoxicaţii grave cu insuficienţă respiratorii.

Hipnoticele- această mare grupă conţine barbituricele, bromuri şi alte hipnotice care seamănă ca formulă aparentă cu tranchilizantele. Folosirea acestor produse poate fi o intoxicaţie substitutivă a vechilor opiacee. Teza lui Le Guillant (1930) este consacrată barbiturismului cronic. Doza “utilă “ pune bolnavul în faţa unor accidente grave. Intoxicaţia cu barbiturice seamănă cu cea cu alcool. Comportamentul este adesea agresiv, violent, grosier. Anumite barbiturice pot acţiona rapid, fiind căutate pentru efectul lor tranchilizant (Secobarbital, Seconal, Immenoctal). Folosirea toxicomanică a acestor produse întreţine adesea o creştere a dozelor care plasează subiectul la frontierele comei şi poate, paradoxal, duce la crize convulsive.

Excitantele- Sir Lewin punea aici cafeaua, camforul, Kola, care sunt toate amfetamine, ce trebuie descrise aici. Aminele psihotonice (benzedrina, ortedrina, pervitina, maxitonul, metedrina) sunt adesea utilizate de vechii toxicomani, ca înlocuitor sau în asociere, mai ales de către tineri, care au căutat mai întâi în aceste medicamente posibilitatea efectuării unor eforturi intelectuale mai lungi şi mai uşoare. Dar legea toxicomaniei se aplică şi la aceste produse . Un anumit număr de subiecţi care le-au folosit ocazional, pe gură, în doze moderate, au descoperit o plăcere specifică utilizându-le. Pentru a menţine plăcerea, ei au crescut dozele şi au trecut de la calea orală la injecţii, în căutarea excitaţiei particulare a “flash-ului�? , folosindu-le de mai multe ori pe zi. S-a instalat insomnia, agitaţia psihomotorie, anorexia, slăbirea, tahicardia, sete continuă, uneori convulsii. Dozele injectate pot atinge mai multe grame pe zi. Asocierile de toxice sunt frecvente, mai ales cu alcool. Consumarea acestor asocieri poate provoca crize violente.

Alte droguri-
Clasificarea lui Lewin nu permite includerea unei mari cantităţi de substanţe utilizate mai rar ca suport pentru toxicomanii dar lista este lungă şi mereu deschisă. Astfel sunt unele medicamente dintre care unele sunt anoste, dar a căror folosinţă în doze mari provoacă pericole: aspirina şi alte antipiretice, antalgice ca Pentazocina (Fortal), antiparkinsoniene ca Trihexifenidină (Artane) sau Orfenadrină (Disipal), antiinflamatoare cum este cortizonul, produse de opoteraoie ca extratiroidele, psihotropii, antidepresivele sau tranchilizantele, diureticele, toate anorexigenele….. Anumite medicamente produc efecte speciale prin amestecul lor, ca Glutetinida (Doridene) sau Metacalonul (Mandrax) cu alcool.
O asemenea listă este suficientă pentru a arăta că o toxicomanie nu se poate defini prin produsul ei. Structura toxicomaniacă se poate satisface nu numai prin consumarea produselor euforizante sau halucinogene, dar şi prin efectele pe care chiar subiectul le declară dezagreabile, şi din care scoate un beneficiu (pentru propria sa structură) într-un grad secundar, în planul imaginarului sau simbolisticii (cazul tiroxinei, laxativelor şi diureticelor, unde “beneficiul�? aşteptat este cel al evacuării unui obiect imaginar urât). Am citat halucinaţiile obţinute prin placebo la L.S.D. dorinţa de a halucina este mai stimulantă chiar decât drogul însuşi . Pe aceeaşi linie pe care am descris “toxicomaniile fără droguri�?, conduitele nevrotice în care o obişnuinţă, un aliment (bulimie), politica, munca, etc., sunt investite cu o putere analogică celui a unui obiect toxicomaniac, dar este mai curând un domeniu al masochismului moral , la care conduita toxicomaniacă se raportează adesea.

C.-Intoxicaţiile masei de tineri

Acest fenomen de masă se întâlneşte la tineri , sub titlul de refuz al societăţii şi în căutarea unui grup asemănător care să-I permită adolescentului tulburat să-şi găsească o soartă de identitate colectivă. Statisticile artă, într-adevăr, în toate statele occidentale, cifre comparabile cu cele ale unei statistici franceze din 1970 : din100 de drogaţi, 90 aveau mai puţin de 30 de ani , 40 mai puţin de 20 de ani, 11 mai puţin de 17 ani. Nu se pot confunda toate aceste cazuri unul cu altul. Schematic, se poate distinge:
1.- cei care vor să descopere experienţa unui drog, având tendinţe psihotice vechi, şi a căror intoxicaţie poate furniza ocazia de a exprima un delir mai mult sau mai puţin construit.
2.- cei care caută mai mult în grup decât în drog suportulşi apăsarea unei angoase de stil nevrotic. Transgresiunea este resortul conduitei lor , cu tot ceea ce comportă culpabilitatea şi posibilităţile terapeutice. Unii chiar nu frecventează grupul decât ocazional, o dată sau de două ori pe lună, ca un mijloc de afirmare a originalităţii lor şi a identităţii lor .
3.- cei care au deviat spre adevărate pervers-toxicomanii, regresând fără culpabilitate, căutând “flash-urile�?.

D. – TRATAMENT

Explozia modernă a toxicomaniilor tineretului a transformat condiţiile de tratament prin apariţia metodelor colective care răspund la fenomenul intoxicaţiilor în grup. De aceea, trebuie să descriem mai întâi procedeele clasice de dezintoxicare individuală, pe care toţi psihiatrii pot să le supravegheze.

1) Dezintoxicaţia individuală clasică
I.-Principii generale
Cura de dezintoxicare nu va fi întreprinsă niciodată la domiciliu. Ea cere o spitalizare care trebuie să fie acceptată pe o lungă perioadă de timp (niciodată mai puţin de două luni) şi comportă reguli stricte dr izolare , de supraveghere(controlul vizitelor şi bagajelor, etc.).

II.- SEVRAJUL-
Cura de dezintoxicare ea însăşi nu trebuie să implice diminuarea foarte lentă a drogului, metodă sistematic reclamată de toxicoman, ci un sevraj rapid în câteva zile. Există probleme severe datorate sevrajului? Întrebarea este controversată. “Lipsa�? care dă locul imediat unei serii de semnale subiective şi obiective este o experienţă unde se amestecă , în proporţii dificile de menţionat, anumite necazuri datorate răspunsurilor psihologice directe şi un întreg cortegiu de probleme datorate angoasei şi şantajului. În practică, dacă punem bolnavul în condiţii asemănătoare cu acelea ale angoasei sevrajului, el va fi cruţat, nu va exista războiul tulburărilor grave. După examinarea medicală generală şi, dacă este nevoie, corectarea dezechilibrelor nutriţionale sau psihologice mai importante, cea mai bună metodă constă în practicarea unei cure de somn de căteva zile, dar în căutarea unui somn destul de profund. În avantajul său, suprimarea toxicului poate fi ajutată prin doze minime de insulină (20-50 unităţi) sau tranchilizante în doze puternice.

III.- PSIHOTERAPIA
Dificultatea unei dezintoxicări nu rezidă în sevraj, ci în diagnosticul şi prognosticul dezechilibrelor persoanei în cauză. Persistenţa conflictelor nevrotice, traduse prin angoasă şi culpabilitate , permite ca după sevraj să urmeze o psihoterapie adaptată pentru a permite subiectului să-şi rezolve conflictele şi să steargă recidivele. Când, dimpotrivă, conduita toxicomanică este vizibilă fără culpabilitate nevrotică, nici o psihoterapie nu este de imaginat, şi există doar măsuri externe, ca: o foarte lungă spitalizare, încadrare socială, care ar putea fi de un oarecare ajutor. Ar fi mai potrivit ca acestor subiecţi să le poată fi oferite stabilimente speciale.

2) Utilizarea Metadonei
Este o cauză a eşecului dezintoxicării pe termen lung care face ca medicii să înfrunte toxicomania în masă prin căutarea unui paleativ . substituirea cu un drog mai puţin nociv a celui mai nociv dintre ele: heroina. Asupra ei nu se poate acţiona prin sevraj, ci prin tratament continuu (Metadona menţinută), în prezent destul de folosit în S.U.A. şi Canada. Subiectul supus tratamentului cu Metadonă este “mai usor de stăpânit, de reeducat şi poate fi redat societăţii�? ( după S.Einstein, 1971). În 500 de cazuri studiate de V.Doyle şi H.Joseph, 825 din subiecţi au revenit la activitatea normală după 3 luni. Metoda este economică şi uşor de aplicat. Totuşi, adversarii săi semnalează o mortalitate deloc neglijabilă, despre care publicaţiile actuale nu furnizează date foarte exacte. Alţii refuză acest tratament pe principiul că nu poţi substitui o intoxicaţie cu alta. Metoda este conformă eticii ca şi practica medicală uzuală de a se mulţumi cu asta, nefiind ceva mai bun de făcut, vis-à-vis de pericolul la care subiectul este supus.

3) Tentative moderne de readaptare
Există experienţe terapeutice, născute în S.U.A., şi mai recent introduse şi în alte state. Clinici gratuite, Day-top, Fundaţia Synanon sunt tentative americane . La Londra există World–End Clinic şi “Institutul Naţional pentru Dependenţă�?. În Franţa, experienţe inspirate din aceste încercări sunt în curs de desfăşurare la Marsilia şi Paris. Principiul acestor experienţe este de a reuni fără constrângere toxicomanii, care vin şi se consultă la voinţă, şi care sunt invitaţi să-şi exprime dorinţa de a fi ajutaţi. Nu este vorba neapărat de dezintoxicare. Schimburile care se stabilesc, informaţiile ceruta, susţinerea grupului, primirea părinţilor toxicomanilor constituie elementele unei instituţii non-autoritare, acceptând situaţia fiecăruia şi încercând să-l ajute “după cererea utilizatorului�?. Aceste formule noi sunt adaptate problemei toxicomaniilor de masă la tineri şi merită a fi urmăricu atenţie în continuare.

Abheda yoga

---

Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). .................................................................................................................................................................................................................. .......................................................................... Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact [email protected] cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.

---