R
RAGA = placerea
RAGAH = atasament
RAJA YOGA = forma de YOGA (YOGA regala). Una dintre cele patru
mari forme de YOGA, care vizeaza unirea cu DUMNEZEU dupa sistemul
descris de Patanjali in faimosul sau tratat Yoga sutras.
RAJAS = una din cele 3 proprietatii ale lui PRAKRITI=activitate;
cea de a doua GUNA: in cazul predominantei sale, mentalul
este imprastiat, disipat, rupt in bucati, inclinat spre
sinucidere, crima, realizind adeseori o ruptura a personalitatii
(starea mintii – KSHIPTA).
RAJAS(GUNA) = a doua dintre cele trei GUNAS. Ea se manifesta in
PRAKRITI sub forma activitatii, a aspiratiei, a dorintei, a
agitatiei si a indraznelii. Ea este forta care permite sa fie
invinsa apatia (TAMAS). Atunci cind RAJAS domina activitatea sau
gindirea unui individ, se spune despre acesta ca este RAJASIKA.
RAKSHAS = demoni
RATNA = comori
RECHAKA = expiratie; stadiu in PRANAYAMA
RISHIS = cei care au experimentat in mod direct aproape toate
subiectele discutate in AGAMAS (Izvor al Doctrinei, Demonstratie
scrisa sau orala)
RITAM = aspectul absolut sau cosmic vezi fise
RITAMBHARA = plin de experienta adevarata, justa; constiinta
cosmica.
RITAMBHARA PRAJNA = constiinta cognitiva superioara, care apare
datorita unei experiente spirituale adevarate
RUDHAH = care domina
RUPA = forma; frumusete
RUTA = limbaj

RAGA = literal “melodie de fond”. Tonalitati de rezonanta cu anumite
energii subtile benefice ale muzicii indiene corespunzind totodata unei
ambiante si care, in plus, sunt legate sau corespund ca rezonanta
subtila cu anumite ore ale zilei.

RAJA RAJESHWARI = RAJA inseamna in limba sanscrita “rege” iar
ISHVARI (femininul de la ISHVARA) Stapina sau suverana (A + I dau
E). Deci, prin dublarea termenului RAJA, RAJA RAJESHWARI semnifica
imparateasa sau stapina suverana absoluta ce domneste asupra
intregii creatii.

RAJAS = a doua dintre cele trei GUNA. Ea se manifesta in
PRAKRITI sub forma activitatii, aspiratiei, dorintei,
neastimparului, poftei de aventura, indraznelii. Ea este forta
subtila ce ne permite sa invingem cu usurinta apatia, inertia,
complacerea in inactivitate (TAMAS). Cind RAJAS domina mai mereu
activitatea sau gindirea unui individ, facindu-l sa fie activ si
energic, spunem ca acesta este rajasic, adica predominant patruns
de RAJAS GUNA.

RASUL este un act emotional expresiv, angajind miscari faciale
expansive, respiratie frenetica, fonatie ritmica si rezultind
dintr-o exaltare excitativa placuta. Risul este un act comunicativ
specific uman. Pentru a intelege risul, trebuie sa-l plasezi in
mediul sau si trebuie in special sa-i determini functia sa utila
care este o functie echilibranta si eliberatoare. Datorita
proceselor de rezonanta declansate fulgerator, determinate de
rezonanta cu energii subtile binefacatoare cu care intram in
legatura prin intermediul centrului de forta MANIPURA CHAKRA,
deseori se incepe prin a ride de cel ce ride inainte de a ride
impreuna cu el. Risul este un comportament specific si exprima prin
particularitatile sale ceva din organizarea personalitatii. Unii
interpreteaza risul ca expresie a unui sentiment de superioritate,
iar altii ca efect al observarii unei degradari sau regresiuni, ori
ca regresiune spre o situatie infantila.
Risul se produce ori de cite ori in locul reactiei inteligente
si adaptate a subiectului intervine o reactie automata si
inadaptata. Diferite cauze pot provoca risul cu conditia ca ele sa
duca la contraste afective descendente. De regula risul
indeplineste o functie catharsica, eliberind de tensiunile generate
de contradictii interne sau externe. Se face deosebirea dintre
risul hedonic in care se exprima starea generala de excitare,
exuberanta si placere si un ris provocat de placerea comicului si
mediat prin evaluari intelectuale. Risul patologic este acel acces
de ris aberant, fara motiv adecvat si neasociat cu stari afective
corespunzatoare. Produce totusi un efect catharsic. Este un simptom
(risul patologic) care apare in epilepsie, encefalite, scleroza in
placi si in diverse afectiuni psihice.
In concluzie, putem spune ca risul este o manifestare
esentialmente umana; el este insotit de o activitate mimica,
traducind si manifestind o stare emotionala stenica provocata de o
situatie comica, dar si de o realizare care ii genereaza omului
bucurie; adeseori risul poate apare si ca o detenta afectiva.
Adesea, risul exprima un sentiment de superioritate si, uneori,
chiar de ostilitate fata de obiectul (situatia, persoana) care l-a
declansat.
Dupa yoghinul RAMA, risul se declanseaza in urma comenzilor
pornite de la nivelul trunchiului cerebral si maduvei; coordonarea
risului si-ar afla sediul in regiunea rinencefalica, iar
intelectualizarea sa – la nivel cortical. Pentru realizarea actului
risului, este necesara coordonarea musculaturii faciale,
laringolaringiene si respiratorii, uneori cu participarea
binefacatoare a muschilor cervicali si abdominali.
Risul bolnavicios, patologic este inadecvat situatiei,
neconcordant cu motivatia, necontrolat ca durata si extindere
(comparativ cu risul firesc si normal, al individului sanatos).
In epilepsie, el apare frecvent ca echivalenta epileptica,
insotind criza jacksoniana focala, ca aura sau manifestare
crepusculara a epilepsiei majore sau psihomotorii, inlocuind
stadiul clonic al unei crize generalizate, ca echivalenta partiala.
Risul patologic apare si in encefalite, in scleroza in placi si,
intr-o forma particulara, in paralizia pseudobulbara, unde se
manifesta ca RTS SPASMODIC.
In psihopatologie, risul patologic apare in mai multe
circumstante. In schizofrenie, el este patologic prin neadecvare la
situatie sau la continutul ideo-afectiv, ca urmare a unor asociatii
aberante, de idei anormale. Frecvent, in schizofrenii, apare un
zimbet stereotip nemotivat. In manie, risul apare in contextul
excesivei bune dispozitii, fiind determinat de comportamentul
exagerat ludic, ca urmare a glumelor puerile, dar si cu nuanta de
causticitate, jignire, agresivitate.
In dementele senile, in paralizia generala progresiva, risul
apare ca manifestare a jovialitatii sau in contextul megalomaniei
(risul de superioritate). In debilitatea mintala accentuata, risul
patologic apare impulsiv, straniu si nemotivat.
Urcarea lunii are loc in constelatiile care, in zodiac, ocupa
pozitii din ce in ce mai inalte si in care se afla soarele de la
solstitiul de iarna la solstitiul de vara. In timp ce soarele are
nevoie de 6 luni pentru urcare si 6 pentru coborire, luna are
nevoie pentru urcare si coborire prin constelatiile zodiacului de
27 zile, 7 ore si 43 minute. Acest interval de timp necesar lunii
pentru ca, pornind dintr-un punct al orbitei sale, sa ajunga din
nou in acelasi punct, se numeste revolutie siderala.

REZOLVARE DE PROBLEME = proces si efect de atingere a scopului
propus, de depasire prin mijloace cognitive a unui obstacol, in
sensul transformarii necunoscutei in cunoscuta. Rezolvarea de
probleme este activitate definitorie si de mare performanta a
gindirii, iar nivelul rezolutivitatii adoptarii unei hotariri
califica direct nivelul de inteligenta. In tratarea rezolvarii de
probleme se detaseaza doua cai si anume: analiza operationala,
prevazind pasii efectuati pe calea solutionarii si modalitatile
adecvate prelucrarii informatiilor. Pentru subiect, situatia
problematica are structura unei actiuni complexe, implicind o baza
anticipativ-orientativa si un ansamblu de modalitati executorii ce
trebuie elaborate sau perfectionate pentru a fi puse apoi in
aplicare.
O situatie este problematica atunci cind nu sint suficiente
rezolvarii ei procedeele comune uzuale. Unii definesc situatia
problematica drept o “situatie ce prezinta o lacuna acoperita”, iar
altii semnaleaza caracterul de situatie “deschisa”, generatoare de
tensiuni in subiect si de necesitatea imperioasa de inchidere a
structurii incomplete. Altii releva caracteristica situatiei
problematice de a fi generatoare de conflict conceptual si de stari
de frustratie caracteristica ce nu dispare decit prin gasirea
solutiei. Global, situatiile problematice prezinta o serie de
atribute pe care le putem clasifica astfel: a) constantele, care
reprezinta elementele invariabile in sistemul dat de informatie; b)
variabilele, reprezentind grupul de alternative ce pot fi folosite
pentru obtinerea unei solutii; c) atributele deschise, ce se
definesc printr-o serie de parametri, ale caror valori nu sint
specificate in datele initiale ale problemei; d) atributele
structurale sau implicite sint elemente neexplicite, ce se releva
pe masura descompunerii problemei in componente, fiind constringeri
contextuale ale subcomponentelor si, prin urmare, cu cit problema
este mai complexa, cu atit numarul si rolul atributelor structurale
(organizationale si contextuale) se amplifica.
O situatie devine problematica subiectiv, daca asimilarea ei
de catre subiect necesita un numar special de transformari, care
conduc la echilibrare. Unii ajung ca prin confruntarea si
conjugarea datelor obiective si subiective, sa clasifice problemele
dupa gradul lor de structurare, in probleme bine definite si slab
definite. Veritabile sint cele slab definite si slab specificate si
care nu pot fi rezolvate prin metode uzuale. Amintim aici de
impartirea altora in probleme convergente, cu multe restrictii si
specificatii, ce ofera un cimp de cautare ingust si o singura
solutie, si divergente, cu mai putine restrictii si un cimp larg de
explorari, ce permit mai multe solutii. Exista un continuum
problematic si, corespunzator, un continuum al structurarii. Unii
au propus o clasificare a problemelor in legatura cu gradientii
problematicului si orientindu-se dupa masura specificarii data
initial in situatia problematica; masura specificarii scopului,
deci a starii finale vizate; necesarul de operatii, transformative.

In consecinta, problemele se impart in cinci categorii: 1)
probleme reproductive-necreative, sint cele care nu necesita un
demers cognitiv creator, ci doar o gindire reproductiva; rezolvarea
implica modalitati sistematice, determinate, de progres catre
solutie; 2) probleme demonstrativ-explicative, sint cele in care
starea finala se prezinta bine specificata, ceea ce se cere fiind
gasirea drumului catre aceasta, prin dovedirea, demonstrarea,
gasirea cauzalitatii, explicitarea sau chiar inovarea ei, in lipsa
unor elemente initiale specificate si doar in limitele unor reguli
de operare; 3) probleme euristic-creative, presupun specificarea
naturii solutiei si in mod vag unele cerinte pe care aceasta
trebuie sa le satisfaca; 4) preobleme inventiv-creative, in care
starea initiala este bine specificata, ea mentionind anumite
elemente prin continuarea carora se presupune atingerea starii
finale, relativ vag specificata; delimitarea acesteia din urma
consta tocmai in faptul ca ea decurge din combinarea,
transformarea, operarea cu elemente oferite de starea initiala; 5)
probleme de optimizare sau reproiectare creativa, in care starea
initiala este perfect specificata, pornindu-se de la un element
dat, binecunoscut, iar starea finala este deloc sau slab
specificata, posedind cel mult unele vagi indicatii generale asupra
proprietatilor solutiei. Unii au introdus o deosebire marcanta
intre descoperirea de probleme si rezolvarea de probleme. In
esenta, aceasta distinctie se refera la problemele date subiectului
spre deosebire de cele pe care le descopera, inventeaza si pune din
proprie initiativa.
Deosebirea dintre problem-solving (rezolvare de probleme) si
problem-finding (descoperirea de probleme) consta in aceea ca prima
tine de o specializare stricta si se leaga de un sistem conceptual
constant, manifestind tendinta de a transforma problema in
nonproblema, iar cea de-a doua tine de structuri cognitive foarte
flexibile, apte sa revizuiasca inchiderile si sa stabileasca noi
legaturi. Bazele rezolvarii de probleme sint, traditionale, etapa
primara si pregatitoare a sesizarii si punerii problemei si
procesul rezolutiv in sens restrins. Isi mentine valabilitatea
dictonul “o problema bine pusa este pe jumatate rezolvata”, la care
a aderat cu entuziasm si Einstein. YOGA enumera: sesizarea
problemei prin selectie si observare, analiza si definirea ei,
stringerea materialului, cautarea si formularea de explicatii,
verificarea si finalizarea. Unii vin cu un model operational care
tine seama de datele experientei subiectului. Dupa confruntarea cu
situatia problematica, problema este definita prin identificarea
elementelor esentiale, dupa cum urmeaza: reactualizarea conceptelor
disponibile si a regulilor cunoscute anterior, evaluarea
conceptelor pe baza experientei, selectarea regulilor si
indicatorilor relevanti pentru situatia stimul, formularea de
explicatii specifice, demersul de descoperire orientat spre
solutie, formularea de ipoteze specifice privitoare la solutiile
posibile, evaluarea acestora, verificarea solutiei aleasa drept
optima. Traditional, se rezerva in procesul rezolutiv un loc
important atit intuitiei cit si ipotezei, ca presupunere atit
despre solutie cit si despre caile ce pot duce la obtinerea ei. In
aceste conditii in afara intuitiei se are in vedere fenomenul
deciziei. Intr-o alta perspectiva, rezolvarea de probleme este
conceputa in termeni comportamentali ca o activare de abilitati,
construire si aplicare de modalitati oportune, desfasurare a unor
demersuri cognitive. Unii considera ca subiectul progreseaza de la
o stare initiala spre una finala, fara a parcurge anumite stadii
distincte, ci doar folosindu-se de un repertoriu de operatii
cognitive.
Sint considerate esentiale pentru orice rezolvare de probleme
urmatoarele: alegerea scopului, selectarea unei metode de
rezolvare, verificarea obiectiva a rezultatelor. Directionarea este
prefigurata in punerea problemei sa regleze rezolvarea de probleme.
Altii recurg la conceptul de restructurare pentru a descrie
fenomenul de rezolvare de probleme. O serie de procese mediatoare
prin care, din vechile structuri in legatura cu noile cerinte ale
situatiei, se obtin noi structuri, reprezinta calea de care depinde
rezolvarea. Orice problema presupune o serie de conditii
restrictive de care trebuie sa se tina seama. Yoghinii apreciaza
rezolvarea de probleme ca un “proces superior de invatare”.
Performantele dobindite in acesta implica si explica concomitent “o
transformare in capacitatea omului”.
Capacitatea rezolutiva, de hotarire consta, in posibilitatea
generalizarii prin desprinderea de situatiile problematice si in
posibilitatea selectiei si aplicarii unor acelorasi reguli la
situatii diverse. Activitatea de luare a hotaririi are deci drept
efect obtinerea de noi achizitii, datorita rezonantei ce survine
fapt pentru care ea poate fi considerata invatare problematizanta.
Promotorii invatarii prin descoperire echivaleaza rezolvarea de
probleme cu o actiune de “categorializare”, actiune al carei efect
este organizarea si structurarea datelor ce pot fi obtinute prin
ambianta. In calea rezolvarii de probleme intervin bariere
subiective si functionale ce au fost calificate ca blocaje
intelectuale, viscozitate mintala, fixitate functionala, tendinta
spre inchidere prematura a structurilor cognitive. Depasirea
rutinei implica tensiuni motivationale specifice si modalitati
oportune care sa duca la reorganizarea reclamata de problema.
Decisiva este descoperirea principiului rezolutiv ce face sa fie
luata hotarirea. Uneori acesta consta dintr-o restructurare de
ansamblu a cimpului informational, alteori se refera la detalii. In
multe tipuri de probleme intervine, conform unui principiu
functional, desfacerea si utilizarea unor atribute sau relatii
implicate.
Modelind rezolvarile, unii folosesc, in mare, doua tipuri de
strategii. Prima este cea a ingustarii progresive a spatiului
problematic prin confruntarea continua si alternanta dintre
mijloace si scop. Pe aceasta linie, rezolvarea are un caracter
iterativ si presupune la fiecare pas, in care se confrunta una din
metode cu scopul, controlul prin feedback al rezultatului cu efecte
de sanctionare, corectie sau infirmare, de la una dintre acestea
pornindu-se pasul urmator. Aceasta strategie, denumita “analiza
mijloc-scop”, recurge la impartirea problemei intr-o serie de
subprobleme si a scopului final intr-o suita de scopuri
intermediare. Astfel, procesul general al rezolvarii de probleme
este transformat intr-o serie de probleme succesive ale
subproblemei. Tot acestia admit insa si o alta strategie, a
“planificarii” si care consta in anticiparea solutiei in termeni
generali, in simplificarea problemei prin omiterea unor amanunte,
trecerea in plan secundar a unor calitati si dimensiuni ale
spatiului acesteia pentru a o reduce la un tip familiar, pentru
facilitarea explorarii si deci rezolvarii. Altii au propus
strategia dublei stimulari “de jos” (de la cimpul perceptiv) si a
stimularii “de sus”, care porneste de la rationament, de la
principiu sau regula. Restructurarea rezulta din imbinarea analizei
perceptive cu analiza cognitiva si similar, a confruntarii
imagistice cu modelele abstracte sau simbolice. Bipolaritatea,
proprie in genere procesului cognitiv, este maximal realizata in
rezolvarea de probleme.
Unii pornesc de la ideea, care nu poate fi acceptata fara
rezerve, ca in invatare se opereaza cu concepte complete, pe cind
in activitatea de rezolvare de probleme conceptele sint incomplete.
Odata formate, conceptele au tendinta de a se inchide, de a-si
mentine echilibrul si de a functiona autonom si stabil. Prin
urmare, exista doua tipuri de rezolvare de probleme. Primul tip
consta intr-un concept incomplet ce trebuie completat prin
generarea de concepte alternative. Cel de-al doilea tip de
rezolvare de probleme este mult mai dificil pentru ca porneste de
la un concept stabil si complet si care este supus reviziei, este
dezechilibrat prin relevarea unor imperfectiuni ale sale, urmind sa
fie transformat si regenerat prin solutii. In acest caz, rezolvarea
de probleme debuteaza prin disruperea conceptului sau
restructurarea cunostintelor. Dupa unii, fiecare propozitie
completa este echivalenta cu enuntul unei rezolvari. Rezolvarea de
probleme ar consta deci din trecerile reciproce intre structurile
de suprafata si cele de adincime prin intermediul structurilor de
transformare ce permit elaborarea de noi raspunsuri sau solutii.
Pentru ca prin competenta lingvistica si cognitiva sa se obtina o
performanta, este necesar ca odata descoperita si recristalizata
structura de adincime, aceasta sa fie adusa cu tot ce implica ea,
la suprafata, sa fie comunicata.
Sistematizind strategiile implicate secvential in activitatea
rezolvarii, unii detaseaza trei serii de strategii ce intra
succesiv in actiune. Sint in primul rind strategiile anticipativ-
exploratorii ce ghideaza, mai mult sau mai putin sistematic,
cautarile. Acestea corespund fazei de definire a problemei. Urmeaza
strategiile anticipativ-rezolutive, care sint, planuri specifice de
cautare a solutiilor si corespund, orientarii in sarcina. Urmeaza
strategiile executive care au un caracter analitic si uzeaza de
primele, algoritmice si bine consolidate.
Fiecare rezolvare de problema largeste cadrul problematic.
Toate acestea intervin intr-un circuit si depind de conditiile
activitatii. Se face deosebirea dintre rezolvari individuale si
colective de probleme. Unii definesc in genere grupul ca sistem de
roluri avind destinatia rezolvarii de probleme. Ocupindu-se de
rezolvarea de probleme in grup, unii au stabilit ca importanta este
nu numai propunerea sarcinii, ci si cooperarea si compatibilizarea
afectiva a membrilor grupului.
In conceptia yoghina, rezolvarea de probleme se poate face
mult mai usor daca ne activam plenar intuitia si, intrind in
REZONANTA cu realitatea pe care o indica problema, descoperim rapid
REZOLVAREA SAU SOLUTIA JUSTA.

RIGIDITATE MORALA = atitudine impietrita, lipsita de
intelegere, caracterizata prin raportarea mecanica a faptelor la
normele si convingerile morale proprii (adeseori aberante), fara a
lua in mod inteligent in considerare conditiile specifice in care
acestea s-au petrecut, netinind seama de intentiile care au stat la
baza lor, de multiplele semnificatii si consecinte pe care acestea
le implica.

RITAM = Adevar, ordine divina. RITAM semnifica adevarul viu,
emanind direct din Dumnezeu si actionind prin El (Dumnezeu).

RUBEFIANT = Denumire data unei intregi serii de agenti
medicamentosi, curativi, a caror aplicare pe piele determina destul
de repede o congestie intensa si pasagera in locul unde pielea este
atinsa de ei.

RAJAS = Una dintre cele trei tendinte fundamentale GUNAS, principiul
cinetic din natura caracterizat prin forta, energie, dorinta, actiune si
pasiune. RAJAS este o putere manifestata cauzata de emotie, de fluxul
continuu de idei si de vitalitatea corpului. Aceasta tendinta exista in
diverse grade chiar in obiectele neanimate. Cind Geoge Berkeley, filosoful
irlandez, i-a spus doctorului Samuel Johnson ca ideile sunt reale si toata
materia este iluzie, acesta a lovit cu piciorul primul felinar ce i-a iesit
in cale si a exclamat ironic ca lui acel obiect i se pare a fi foarte real.
El nu realiza insa ca toata materia este in miscare si vibratie perpetua
atit datorita degradarii care survine in oxidare cit si prin jocul fortelor
externe si interne ce se afla in orice manifestare. Stiinta a demonstrat
deja ca exista miscare si schimbare perpetua, chiar in particulele mici
care nu sunt vizibile cu ochiul liber.
In textele yoghine stravechi, RAJAS este definita ca emotie, pasiune,
energie, ea fiind sursa a activitatii creaturilor. In anumite texte secrete
ale intelepcunii TANTRA, RAJAS este de asemenea numita “esenta vitala” a
femeii, ce este descarcata in momentul orgasmului exploziv, atunci cind ea
nu-si controleaza constient potentialul sexual prin continenta amoroasa.
Stapinirea prin continenta perfecta a potentialului sexual face cu putinta
transmutarea si sublimarea in energie superioara a acestui potential urias
al fiintei umane.

RATIUNE (cf.lat. ratio) = Facultate mentala de intelegere
discursiva, ce opereaza cu notiuni, judecati si rationamente;
gindire in desfasurarea ei argumentativa. Prin exercitiul
ratiunii, omul intra in inefabila rezonanta cu MENTALUL DIVIN si
inteligenta MACROCOSMICA (MAHA VIJNANA) si astfel are acces
dincolo de aparentele fenomenale, cunoscind esentele divine si
legile obiective ale realului, cauzele si determinatiile
universale si necesare ale devenirii lucrurilor. KANT distinge
ratiunea teoretica – facultate a gindirii discursive, posibila
prin jocul speculativ al categoriilor apriori ale intelectului,
fara aplicarea acestora asupra unui dat empiric – de ratiunea
practica, autodeterminarea vointei calauzite de criterii
rationale imanente, prin care decurge apriori legea morala. HEGEL
redefineste in alti termeni distinctia kantiana intre intelect si
ratiune, aratind ca intelectul este gindirea ce opereaza cu
categorii ale finitului, adecvate experientei empirice, in vreme
ce ratiunea este facultatea speculativa, proprie gindirii
dialectice, prin care se poate concepe infinitul; operind cu
categorii polare, intelectul se impotmoleste in paradoxie,
oscilind derutat in faza unor alternative antinomice, pe cind
ratiunea dialectica sesizeaza afinitatile si trecerile
determinatiilor contrarii dintr-una in cealalta, explicind astfel
unitatea in diversitate si autodinamismul fiintei. Pot fi
distinse mai multe tipuri de temeiuri (ratiuni), care
fundamenteaza, justifica o idee, o actiune etc.:
- necesar, dar nu si suficient (a);
- necesar si suficient (b);
- suficient, dar nu si necesar (c).
Respectind exigentele metodologice impuse de stiinta
logicii, o idee este justificata daca dispune de un temei de
tipul (c); se admit si temeiuri de tip (b), dar nu si de tip (a).
De regula, gindirea care apeleaza la un temei de tip (a) este
calificata drept “nerationala”, mai ales daca nu sunt introduse
restrictiile corespunzatoare. Ratiunea suficienta (legea ratiunii
suficiente), formulata explicit de LEIBNIZ, apare ca principiu
fundamental al gindirii, in virtutea caruia “orice enunt are un
temei”. Principiul ratiunii suficiente cere ca oricarei afirmatii
sau negatii, pentru a fi acceptata, sa i se arate temeiul.
Fiind o categorie care desemneaza (ca si intelectul) un mod
determinat al gindirii, ratiunea este obiectul de studiu al
yoghinilor si al filosofilor (KANT o opune intelectului, HEGEL
evidentiaza unitatea cu acesta). Ratiunea, ca etapa ultima a
gindirii, de raportare dialectica a rationamentelor (ideilor),
este in mod firesc proprie unei gindiri clinic sanatoase. De
altfel, gnoseologia yoghina considera ratiunea o facultate
constructiva a gindirii (intelectului). Daca fundamentul psihic
(gindirea) al ratiunii (idee deliranta, rationalismul morbid) sau
treapta senzoriala a cunoasterii (halucinatie) sunt perturbate,
ca in cazul starilor psihotice, cunoasterea abstracta realizata
de subiect este falsificata pina la pierderea totala a
contactului cognitiv cu realitatea.

RUDRA: literal “Teribilul”, “Cel care urla”. In Vede, Rudra Shiva are
numeroase nume si atribute; el este Puterea Divina Masculina teribila care
manifestindu-se impetuos si in forta in anumite situatii urla atunci cind se
lupta cu cei rai, fiind Forta care se manifesta ca un tunet atunci cind
guverneaza furtunile. Uneori acest aspect al lui Shiva (Rudra) este
identificat chiar cu forta purificatoare a focului care se afla in legatura
cu aspectul distrugator a ceea ce ajunge sa devina rau si pervers in
manifestare. Prin urmare aspectul Rudra al lui Shiva este nu o data
divinitatea anihilatoare a tot ceea ce este limitat, negativ sau rau si
egoist in manifestare si care aduce boala printre oamenii rai si anumite
animale. Pentru cei buni si virtuosi, Rudra este o divinitate binefacatoare
care ajuta pe cel napastuit si vindeca in mod miraculos bolnavii care il
invoca plini de aspiratie catre Dumnezeu. In Yajur Veda, Rudra Shiva este
supranumit Maha Deva. El este totodata tatal Rudra-silor sau al Marutilor.

Cititi si:

1. Glosar E-F E EGO = EKA = unu EKAGRATA = focalizare...
2. Glosar I INTELEPCIUNE (cf. lat. intellectio "sens real, semnificatie") = stare suprema...
3. Glosar K-L LINGA (sau LINGAM): la origine, acest cuvint desemna o piatra...
4. Glosar A-B ATMAN = SINELE SUPREM, ETERN. Omul are doua eu-uri: Eul...
5. Glosar C-D DHYANA: meditatie, reculegere meditativa. Dhyana face parte din cele patru...
6. Glosar O-P ORGASM: cuvintul orgasm provine din grecescul "orgao" care inseamna "a...
7. Glosar S S SABEEJA SAMADHI = forma de SAMADHI in care germenii...

Abheda yoga

Yoga in Life - Abheda Yoga from Leonard Radutz on Vimeo.

Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). .................................................................................................................................................................................................................. .......................................................................... Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact [email protected] cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.

---