Spiritualitate tibetana

15th May 2007

Spiritualitate tibetana

În viziunea occidentală, Tibetul a apărut în mod tradiţional ca un ţinut greu accesibil, însă în acelaşi timp fascinant într-un mod unic. De o factură profund buddhistă în toate aspectele sociale, culturale şi religioase ale vieţii, acesta a fost, până în 1959, dominat de o ierarhie monastică. În viziunea unora, aşa-numita Ţară a Zăpezilor a fost privită ca fiind originea unor misterioase fiinţe supraumane, mahatmas, care, din lăcaşurile lor secrete aflate în munţii Himalaya, oferă o ghidare mistică întregii umanităţi.
Pe măsură ce sursele devin mai numeroase, o viziune mai realistă şi mai complexă ca istoriei şi religiei tibetane capătă contur. Astfel, trebuie reţinute următoarele puncte.
În primul rând, buddhismul în Tibet este reprezentat de mai multe tradiţii, „ordine�? monastice sau şcoli, fiecare dintre ele având câteva trăsături comune, dar care de asemenea şi diferă în aspecte semnificative. De acest lucru trebuie ţinut seamă atunci când sunt consultate mai multe surse, din moment ce istoriografia tradiţională tibetană (care este în mod invariabil o istoriografie religioasă) are tendinţa de a reflecta nişte viziuni mai mult sau mai puţin partizane ale autorilor.
În al doilea rând, buddhismul nu este singura religie care trebuie luată în calcul. Buddhismul a pătruns în Tibet relativ târziu – probabil nu înainte de secolul VIII d. Ch. – şi a reuşit doar gradual să înlocuiască o religie indigenă bine întemeiată deja, care momentan încă este cunoscută doar fragmentar. În plus, începând cu secolul X sau XI, variatele ordine buddhiste au existat paralel unei religii cunoscută sub numele de Bon, care în multe privinţe este aproape indistinctă de buddhism. Bon a reuşit să îşi menţină identitatea până în prezent. Rămâne, de asemenea, o vastă arie de ritualuri şi credinţe care nu sunt nici de factură buddhistă, nici Bon, dar care ar putea fi catalogate drept „religie populară�?. Mai există, de asemenea, şi o redusă minoritate de tibetani musulmani.
În al treilea rând, trebuie reţinut faptul că Tibet este un termen cumva ambiguu. În contextul prezent, acesta poate fi folosit pentru a delimita o anumită arie etnică – ce include şi părţi din India şi Nepal – care împărtăşeşte o cultură şi o limbă comună, tradiţii religioase comune, şi, într-un sens mai extins, care împărtăşeşte o istorie comună. Aşa-numita Regiune Autonomă Tibetană Chineză cuprinde doar părţile vestice şi centrale ale Tibetului, inclusiv capitala Lhassa.
Termenul de lamaism este adesea folosit pentru a denumi religia tibetană. Tibetanii însă obiectează adesea cu privire la acest lucru, deoarece aceasta ar implica faptul că buddhismul în Tibet ar fi cumva diferit faţă de budhismul din alte părţi ale Asiei. Poate fi deci menţionat că termenul lamaism indică rolul important al lama-ului (tib., bla ma), ghidul religios sau expertul în religia tibetană, şi poate fi folosit în aceeaşi măsură atât în buddhism, cât şi în cazul religiei Bon. Cu toate acestea, ca termen ce intenţionează să circumscrie religia tibetană ca întreg, are totuşi limite şi poate duce la interpretări eronate

Academia Esoterica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine isi propune oferirea posibilitatii de raportare autentica la viata si la sine, de a putea fi cat mai mult “noi insine�?, la cel mai bun potential posibil, cat mai corecti si cat mai autentici.

Referintele la relatiile de cuplu si la aspecte sexuale nu constituie o deviere ci o actiune de a corecta si indruma pe un fagas corect, normal si spiritual a celei mai mari energii care anima fiintele din Univers:fortele creatoare.
Acestea constuie cel mai des cauza de cadere a spiritului in materialitate, dar stim ca, datorita caracterului lor neutru, ele pot constitui un aspect normal, autentic si chiar spiritual, daca sunt integrate intr-un mod intelept in viata omului modern.

Cantitatea de informatie este foarte mare si noi vom urmari, in masura posibilitatii sa oferim si stagii de pregatire in directia Trezirii Sufletului si a Cunoasterii de Sine.

Orice legatura intre actiunile noastre si aspectele tipice miscarii New age este exclusa.

Abheda yoga


Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). .................................................................................................................................................................................................................. .......................................................................... Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact [email protected] cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.

Comments are closed.

"Nu trebuie sa renunti la un efort decat in favoarea altui efort, deoarece trebuie sa cresti neincetat..."
"Un gram de practica face cat tone de teorie..."
"Prostul o duce rau chiar si in Paradis pe cand inteleptul se descurca si in infern..."
  • CURRENT MOON
    moon info
  • Links

    • anticariat esoteric
    • bibliaortodoxa
    • Bowtech
    • Carte Spirituala
    • creationism versus evolutionism
    • diamondway
    • Dzogchen Romania
    • Editura Lux Sublima
    • Editura MIX
    • gurdjieff
    • Ingeri
    • Jacob Lorber
    • kashmirshaivism
    • Libraria Eu Sunt
    • Osho
    • produse naturiste VivaNatura
    • Ramana Maharishi
    • Rudolf Steiner
    • Shivananda Yoga Vedanta
    • shivashakti
    • Tantra
    • tao
    • The Karmapa International Buddhist Institute
    • vegetarianism
    • yoga
    • yoga vypassana
    • Yogananda Self Realization Fellowship
"Este de mii de ori preferabil sa suferi din iubire decat din lipsa ei..."
"Daca ai sa faci tot ceea ce ai mai facut, vei obtine tot ce ai mai obtinut..."
"Cea mai teribila sclavie este a aceluia care crede in mod fals ca este liber..."
"Iubeste si fa ce vrei" Sfantul Augustin
"Cea mai mare eroare a fiintelor umane este sa creada ca au la dispozitie mult timp..."