25th September 2007

Muladhara chackra

posted in AdAnima Tantra, Yoga |

Centrul situat la baza lui SUSHUMNA, între rădăcina organelor sexuale şi anus. Atât timp cât MULADHARA CHAKRA este în stare potenţială sau de adormire, energia KUNDALINI se odihneşte aici; ea este reprezentată printr-un şarpe încolăcit în jurul lui însuşi (din această cauză uneori se vorbeşte de energia şarpelui); ea conferă trezirea puterilor paranormale şi asigură energie tuturor celorlalte CHAKRA-e. Din acest centru izvorăsc patru NADI care corespund cu cele patru petale ale sale. Forma simbolică a acestei CHAKRA este pătratul, culoarea sa subtilă este galben-portocaliu (ARGILOS), MANTRA fundamentală ce îi corespunde (BIJA) este LAM, animalul său simbolic este elefantul cu şapte trompe, divinităţile cu care se poate lua legătura prin el sunt BRAHMA şi DAKINI, o SHAKTI a lui BRAHMA.
Yoghinul perseverent care, prin efortul său spiritual, a pătruns plenar în starea de conştiinţă specifică lui MULADHARA CHAKRA, reuşeşte să învingă cu cea mai mare uşurinţă ataşamentul său terestru (PRITHIVI TATTVA) şi, dobândind un curaj extraordinar, el nu se mai teme niciodată de moartea fizică. Prin concentrare şi meditaţie asupra acestei CHAKRA, el “obţine cunoaşterea lui KUNDALINI şi a mijloacelor secrete de a-l trezi. Odată plenar trezit KUNDALINI, yoghinul obţine puterea levitaţiei (DARDURI SIDDHI). El poate controla perfect suflurile subtile (VAYU), mentalul şi lichidul seminal (bărbaţii) sau secreţiile menstruale (femeile). Energia sa (PRANA) intră în BRAHMA NADI din mijloc. Când KUNDALINI este ridicat şi menţinut suficient de mult timp în AJNA CHAKRA toate păcatele yoghinului (KARMA negativă chiar din alte existenţe) sunt rapid arse. El obţine cunoaşterea trecutului, prezentului şi viitorului. El se bucură plenar de o fericire inerentă, naturală (SAHAJA ANANDA)”. (SIVANANDA)

Acesti centrii secreti de forta exista in mod obiectiv pot fi simtiti de orice fiinta umana, indiferent daca se afla pe o cale spirituala sau nu si pot fi pusi in evidenta in mod partial prin anumite procedeee fizico-chimice.

Aspectul exceptional si cu o mare valoare practica este faptul ca acesti centrii secreti, a caror dinamizare este in mod normal un dat natural specific fiecarui om pot fi armonizati si energizati, astfel incat trairile noastre, calitatile, abilitatile si aptitudinile noastre in general precum si chiar corpul nostru fizic pot fi transformate in directia dorita de noi in mod constient, mai ales prin yoga.

Astfel, idealul unui sportiv de a-si fortifica corpul fizic , al unui om de stiinta de a cunoaste limitele universului sau al unui artist de a afla miracolul, este in mod exceptional completat si aprofundat prin aceasta perspectiva mult mai completa despre ce este o fiinta umana si despre cum poate ea evolua.


Reclama:

Cursul Calea Inimii

Adanima Atitude

Calea Inimii-AdAnima spiritualitate în mijlocul vieţii si trezire a sufletului.

Este posibil sa simti si sa practici cea mai inalta spiritualitate, morala si etica, fiind in mijlocul vietii si bucurandu-te din plin de ea?
Da, este posibil!

Este posibil sa fii o fiinta buna, inteligenta, cu succes social si chiar cu multi prieteni si persoane care te apreciaza si te iubesc sincer… fara sa faci compromisuri si fara sa iti ” pierzi sufletul” urmarind banii, puterea, gloria sau aprecierea celorlati? Da, este posibil!

VA INVITAM pe Calea Inimii - AdAnima Cursul esoteric pentru trezirea sufletului, cunoastere de Sine si integrare spirituala in mijlocul vietii.

Calea Inimii - AdAnima este o forma esentiala de practica ce conduce foarte direct la realizarea esentei lumii fenomenale, generand integrarea spirituala in mijlocul vietii, trezirea sufletului si cunoasterea de Sine.

Cursul este intensiv si are durata a 3 ore saptamanal, timp de minim un an. Pentru a participa la curs este necesara o plata de 50 lei pe luna, iar prima luna de curs este gratuita.

Cursul contine
  • informatii speciale din domeniile alimentatiei naturale
  • eneagrama
  • meditatie Adanima
  • meditatie in actiune
  • retrageri spirituale de scurta durată
  • metode de dezvoltare personala si de obtinere a starii de succes
  • descoperirea menirii spirituale proprii si dezvoltarea metodelor pentru implinirea ei
  • isihasm - oratio mentis
  • yoga inimii
  • hatha yoga - elemente pregatitoare
  • tao
  • psihologie si parapsihologie
  • metode de armonizare a relatiei de cuplu si continenta sexuala.

Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine isi propune oferirea posibilitatii de raportare autentica la viata si la Sine, de a putea fi cat mai mult “noi insine”, la cel mai bun potential posibil, cat mai corecti si cat mai autentici.

Calea Inimii- Adanima nu prezinta problemele miscarii New Age si ofera posibilitatea unui real progres spiritual.


Comments are closed.

  • CURRENT MOON
    moon info
"Un gram de practica face cat tone de teorie..."
  • Links

    • anticariat esoteric
    • bibliaortodoxa
    • Carte Spirituala
    • creationism versus evolutionism
    • diamondway
    • Dzogchen Romania
    • Editura Lux Sublima
    • Editura MIX
    • gurdjieff
    • Ingeri
    • Jacob Lorber
    • kashmirshaivism
    • Libraria Eu Sunt
    • masaj bowtech
    • Osho
    • Rudolf Steiner
    • Shivananda Yoga Vedanta
    • shivashakti
    • tao
    • The Karmapa International Buddhist Institute
    • vegetarianism
    • yoga
    • yoga vypassana
    • Yogananda Self Realization Fellowship
"Nu trebuie sa renunti la un efort decat in favoarea altui efort, deoarece trebuie sa cresti neincetat..."
"Prostul o duce rau chiar si in Paradis pe cand inteleptul se descurca si in infern..."
"Este de mii de ori preferabil sa suferi din iubire decat din lipsa ei..."
"Daca ai sa faci tot ceea ce ai mai facut, vei obtine tot ce ai mai obtinut..."
"Cea mai teribila sclavie este a aceluia care crede in mod fals ca este liber..."
"Iubeste si fa ce vrei" Sfantul Augustin
"Cea mai mare eroare a fiintelor umane este sa creada ca au la dispozitie mult timp..."