Manuscrisele din Iordania ar putea fi cea mai mare descoperire din istoria crestinismului

Un numar de 70 de carti din plumb, cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani, au fost gasite intr-o pestera din Iordania. Expertii care le analizeaza spun ca documentele, unele dintre cele mai vechi scrieri crestine, ar putea fi o descoperire majora in istoria crestinismului, scrie presa internationala.

“Analizam o descoperire foarte importanta si semnificativa, poate cea mai importanta descoperire din istoria arheologiei,” a spus al-Ziad Saad, director la Departamentul iordanian de Antichitati. El a explicat la BBC ca s-ar putea ca textele sa fi fost facute de unii dintre primii crestini, in deceniile imediat urmatoare crucificarii lui Iisus.

Acțiunea” semintelor” spirituale AdAnima cu ocazia apropierii sarbatorilor de Pasti

Avem acum ocazia sa ne demonstram ca si cei care urmaresc binele pot fi uniti.

Padre Pio

Film biografic despre celebrul călugăr capucin PADRE PIO din Pietralcina, cunoscut prin faptul miraculos de a primi stigmatele de pe cruce ale Domnului Isus, ca şi prin harurile sale paranormale.

Principiile eficienței în meditatia crestina a Inimii sau meditatia isihastă

Principiile eficienței în meditatia crestina a Inimii sau meditatia isihastă

Meditatia Crestina a Inimii are o anumită eficienta care nu depinde de noi, ci de Gratia sau mila lui Iisus. Noi trebuie doar sa ne facem partea noastra, umana, de a realiza rostirea su rugaciunea specifica.
Totusi, cateva persoane sustin ca, uneori, nu simt o inaltare a nivelului lor de constiinta, desi practica regulat.
Va oferim aici o serie de principii ale eficientei in acest tip de demers spiritual care pot fi un ghid esential pentru Cautatorul Autentic.

Meditatie de Craciun

Meditatie de Craciun

Va propunem o meditatie speciala de Craciun, pe care o putem realiza fiecare acolo unde ne aflam in momentul respectiv.
Ziua de Craciun este un moment privilegiat în care putem sa ne integram și mai ușor decât de obicei în Sfera de Conștiință Christica iar meditatiile au o eficiență deosebita.