Schimbă-ţi gândurile – şi viaţa ta se va schimba! – un film excepţional cu dr. Wayne Dyer

Dr. Wayne Dyer este un adevărat magician al zilelor noastre. El nu-şi mişcă prin aer bagheta magică, în volute complicate, pentru a face să apară sau să dispară un obiect sau o persoană. Mai profund decât atât, el se foloseşte de puterea irezistibilă a cuvintelor, a metaforei vieţii, pentru a ne deschide “ochii inimii”.
Nimic nou nu se poate produce în viaţa cuiva fără apariţia prealabilă a unui salt în conştiinţă. Acesta se manifestă de cele mai multe ori spontan, ne-premeditat, şi pare să ne ia pe nepregătite. Aceasta este, cel puţin, senzaţia celui în cauză, fiindcă orice astfel de salt de conştiinţă ne scoate din “zona de confort”, din stereotipurile şi rutina cotidiană, din complacerea călduţă a tabieturilor zilnice. În realitate, de fiecare dată când “facem saltul” suntem perfect pregătiţi pentru el, de fapt, fiinţa noastră profundă, structurile intime ale sufletului aşteptau această mutaţie de conştiinţă!
Cum? De ce? Răspunsul este năucitor de simplu: Într-un mod neaşteptat, neprevăzut, şi – fără motiv! De fapt, adevăratul motiv este necesitatea evoluţiei sufletului, care are metode, căi şi finalităţi care se sustrag în majoritate înţelegerii raţionale.
Poate că acum căutaţi ceva, sau sunteţi nemulţumit de cel puţin un aspect al vieţii voastre. Sau poate, din contra, vă situaţi în “centrul zonei voastre de confort”, şi nu vă credeţi pe marginea stâncii, gata să faceţi un salt…
În ambele cazuri, aveţi nevoie să vizionaţi filmul dr. Wayne Dyer. Şi nimic nu va mai fi ca înainte…
http://casatreziriifilme.blogspot.com/2010/06/schimbarea-shift_23.html
Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.
Pe acest site puteţi citi informaţii, cel mai adesea de natura esoterică, având ca unică direcţie SPIRITUALITATEA ÎN MIJLOCUL VIEŢII.
AdAnima - Calea Inimii - Calea nondualistă a identității esențiale între Om, Lume și Dumnezeu
Pentru a realiza aceasta, îndemnul nostru este conținut în cuvintele: ”Un gram de practica face cât tone de teorie. Deci, citiți, dar totul are valoare doar dacă practicați”
Calea Inimii-AdAnima spiritualitate în mijlocul vieţii si trezire a sufletului.
Este posibil sa simti si sa practici cea mai inalta spiritualitate, morala si etica, fiind in mijlocul vietii si bucurandu-te din plin de ea?
Da, este posibil!
Este posibil sa fii o fiinta buna, inteligenta, cu succes social si chiar cu multi prieteni si persoane care te apreciaza si te iubesc sincer… fara sa faci compromisuri si fara sa iti ” pierzi sufletul” urmarind banii, puterea, gloria sau aprecierea celorlati? Da, este posibil!
VA INVITAM pe Calea Inimii - AdAnima Cursul esoteric pentru trezirea sufletului, cunoastere de Sine si integrare spirituala in mijlocul vietii.
Calea Inimii - AdAnima este o forma esentiala de practica ce conduce foarte direct la realizarea esentei lumii fenomenale, generand integrarea spirituala in mijlocul vietii, trezirea sufletului si cunoasterea de Sine.
”UN gram de practică face cât tone de teorie”
Pe Calea Inimii putem folosi pentru transformarea noastră spirituală- informatii speciale din domeniile alimentatiei naturale
- hatha yoga
- eneagrama
- meditaţia Adanima "Cine sunt eu?"
- Adi mudra - meditatie in actiune
- retrageri spirituale de scurta durată
- descoperirea menirii spirituale proprii si dezvoltarea metodelor pentru implinirea ei
- Meditaţia Creştină a Inimii -
- Abheda Tantra Yoga sau tantra identităţii fundamentale dintre fiinţa umană, lume şi Dumnezeu - yoga inimii spirituale
Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine isi propune oferirea posibilitatii de raportare autentica la viata si la Sine, de a putea fi cat mai mult “noi insine”, la cel mai bun potential posibil, cat mai corecti si cat mai autentici.