Zazen reprezintă inima practicilor meditative ale budismului Zen.
Este o metoda eficienta, foarte apropiata de unele practici de pe Calea Inimii sau din Abheda Tantra - Tantra nondualistă a identității fundamentale dintre subiectul cunoscător, lume și Dumnezeu.
Zazen este mai mult decât o meditaţie, este o atitudine faţă de noi înşine şi de întreaga lume în care fiinţăm. Traducerea literală a termenului semnifică „meditaţie şezând”, însă contextul semantic presupune ca practicantul Zen să adopte o anumită postură, să obţină gradat o stare de calm profund al minţii şi trupului, şi astfel să „invite” în fiinţa sa manifestarea unor stări iluminatorii (satori).
În cadrul unei „şedinţe” de Zazen, care de regulă se desfăşoară într-un zendo (sală de meditaţie), se alternează perioadele de Zazen cu cele de Kinhin(meditaţie în mişcare). Momentul începerii meditaţiei Zazen este anunţat, în mod tradiţional, de trei sunete de clopoţel (shijosho), pe când finalul unei etape de meditaţie este anunţat printr-un singur sunet de clopoţel (hozensho). Înainte de a se aşeza sau de a se ridica, practicanţii Zen realizează gassho, salut tradiţional care constă din împreunarea palmelor în zona pieptului, cu antebraţele păstrate orizontal, şi înclinarea trunchiului în semn de respect. Se face gassho către propriul loc de meditaţie, apoi către toţi participanţii şi către godo (cel care conduce şedinţa de Zazen).
În Japonia, meditaţia Zazen se practică şezând pe o pernă denumită zafu.
Maestrul Dogen recomanda ca poziţii aşezate numai:
kekkafuza (lotus) şi
hankafuza (semi – lotus),
dar astăzi s-au dezvoltat mai multe posturi care satisfac principiile Zazen ale atitudinii corporale.
Dintre acestea, celebră este postura japoneză
seiza
(o poziţie în genunchi, şezând pe o bancă sau un zafu).
Nu este ceva neobişnuit să se mediteze pe un scaun în poziţia Zazen, perna fiind amplasată pe acesta.
În general vorbind, practica Zazen comportă trei aspecte:
concentrarea,
introspecţia (prin koan) şi
postura corporală (shikantaza).
Ultima este asociată de obicei cu şcoala Soto, unde se punea accentul pe modul de aşezare a corpului în timpul meditaţiei, pe când koan-ul este mai ales apanajul şcolii Rinzai. Astăzi, majoritatea şcolilor Zen utilizează toate aceste trei aspecte, care se completează reciproc în practica meditaţiei.
Concentrarea
În fazele iniţiale ale practicii Zazen se insistă întotdeauna pe concentrare.
Atenţia practicantului se îndreaptă constant asupra respiraţiei, fără a interveni spre a o modifica în vreun fel, şi asupra lui hara (zona abdominală inferioară); uneori, discipolul este sfătuit să numere pentru a-şi menţine starea de concentrare. Această formă de meditaţie însoţită de numărare este denumită susokukan, şi poate prezenta diferite variaţii. Prin intermediul acestei practici, discipolul îşi dezvoltă gradat puterea de concentrare, joriki. În unele centre de practică Zen se insistă pe repetarea unei mantra care însoţeşte procesul respirator, în loc de numărare. În anumite comunităţi spirituale (sangha) practica este continuată astfel până la apariţia unor stări incipiente de samadhi, sau străfulgerări iluminatorii. Abia după aceea discipolul poate trece la o etapă superioară a practicii Zazen.
Introspecţia prin Koan
Odată ce şi-a dezvoltat puterea de concentrare, discipolul îşi va focaliza acum atenţia asupra unui koan, ca obiect de meditaţie. Koan-urile reprezintă fraze scurte, care se referă la un aspect insolvabil raţional (de exemplu, „care este zgomotul produs de bătaia unei singure palme?”). Astfel, introspecţia generată prin koan este menită să scurtcircuiteze procesele intelectuale, conducând la o realizare directă a realităţii de dincolo de aparenţe.
Postura şezând – Shikantaza
Aceasta face referinţă la meditaţia fără obiect, în care discipolul nu îşi focalizează atenţia asupra unui obiect exterior sau interior, ci utilizează capacitatea sa de concentrare pentru a rămâne complet conştient faţă de toate fenomenele care survin în momentul prezent.
Zazen constituie o formă specială de meditaţie, întâlnită doar în cadrul practicilor budismului Zen, şi se referă, în esenţă, la studiul Sinelui.
Marele maestru Dogen spunea:
„Pentru a studia Calea lui Buddha trebuie să te studiezi pe tine însuţi; pentru a te studia pe tine însuţi, trebuie să uiţi de tine însuţi; iar a uita de tine însuţi înseamnă a fi iluminat de cele zece mii de aspecte.”
Această metaforă legată de cele zece mii de aspecte se referă la recunoaşterea unităţii Sinelui cu toate fiinţele şi lucrurile din jur.
Practica Zen a meditaţiei şezând s-a transmis de la primul Maestru, Buddha însuşi, care a obţin iluminarea în această postură. Ea s-a transmis apoi, din generaţie în generaţie, pe parcursul a peste 2 500 de ani, răspândindu-se din India către China, apoi ajungând în Japonia, în alte zone ale Asiei, pentru a cuceri, în final, Occidentul.
Practica Zazen este foarte simplă, uşor de asimilat şi de urmat.
Însă, ca toate practicile spirituale autentice, necesită perseverenţă, dăruire şi credinţă pentru a-şi arăta roadele…
Avem tendinţa de a ne considera corpul, mintea şi respiraţia ca entităţi separate, însă acestea capătă o unitate aparte în Zazen, constituind faţete ale aceleiaşi realităţi. Primul aspect asupra căruia ne îndreptăm atenţia este modul cum ne aşezăm pentru a practica Zazen. Corpul constituie o adevărată interfaţă între lumea exterioară şi cea interioară. Modul cum ne poziţionăm corpul transmite ceva legat de procesele noastre mentale care se derulează în acel moment, şi de respiraţia noastră. De-a lungul anilor, postura Zazen cea mai eficientă a fost considerată cea în care corpul întruchipează o structură piramidală.
Ne aşezăm pe sol, deasupra unui zafu (pernă Zen), care ne permite să ridicăm şezutul, astfel încât partea exterioară a genunchilor să atingă solul. Astfel, cele trei puncte de sprijin (şezutul de pe pernă şi genunchii la sol) formează baza unei piramide triunghiulare, care conferă stabilitate maximă în toate direcţiile în care ne-am apleca trunchiul.
Vârful piramidei este dat de creştetul capului.
Există mai multe poziţii ale picioarelor, care permit ca genunchii să fie aşezaţi la sol (în esenţă, aceasta este cerinţa Zen care trebuie respectată). Prima şi cea mai simplă poziţie este cea cu picioarele încrucişate, gambele fiind pe sol. Chiar dacă unele persoane se confruntă cu anumite rigidităţi musculare, care le împiedică să aşeze şi genunchii la sol, o practică perseverentă le va permite în scurt timp să înlăture acest inconvenient. Este suficient să ne aşezăm pe treimea din faţă a zafu-lui, pentru a permite zonei coccigiene să se ridice de la sol suficient de mult încât genunchii să atingă solul. De asemenea, în această poziţie regiunea lombară va fi natural împinsă spre în faţă, ceea ce va menţine curbura fiziologică a coloanei vertebrale, asigurând verticalitatea normală a acesteia.
Este important să ne imaginăm că creştetul capului împunge cerul – şi pentru aceasta, vom retracta bărbia, alungind uşor regiunea cervicală a coloanei. Corpul îşi regăseşte astfel poziţia normală, atât la nivelul coloanei vertebrale în ansamblul ei, cât şi prin relaxarea musculară dată de o postură corectă. Astfel, corpul îşi poate menţine această formă un timp relativ îndelungat.
O altă poziţie este cea semi – lotus, în care piciorul stâng este plasat deasupra coapsei drepte, în timp ce piciorul drept este pliat dedesubt. Este o poziţie uşor asimetrică, şi uneori partea superioară a corpului trebuie să compenseze cumva, pentru a menţine structura perfect dreaptă.
Cea mai stabilă şi simetrică postură este, de departe, lotusul. Laba fiecărui picior este plasată pe coapsa celuilalt picior. Nu se atribuie vreo semnificaţie esoterică specială adoptării uneia sau a alteia dintre poziţii. Aspectul cel mai important aici este corelaţia dintre corp şi minte, care permite calmarea minţii odată cu adoptarea unei posturi corporale corecte şi relaxate.
Mai există şi postura seiza, care nu necesită neapărat o pernă sub şezut. Se poate adopta seiza şezând în genunchi, cu fesele poziţionate deasupra tălpilor, care formează o sui-generis pernă anatomică. Sau se poate recurge la o pernă obişnuită pentru a nu lăsa toată greutatea corpului pe gambe. În fine, se mai poate recurge şi la o bancă de tip seiza, care îndepărtează complet greutatea de pe picioare, şi menţine şi coloana verticală.
În fine, este foarte bine şi dacă ne aşezăm pe un scaun, cu tălpile picioarelor ferm aşezate pe sol şi cu coloana dreaptă, respectând curburile fiziologice. Putem utiliza perna – zafu, în acelaşi mod ca şi când am şedea la sol – o aşezăm pe scaunul nostru, apoi ne postăm deasupra, împingând zona lombară în faţă. Cel mai important element al practicii constă în respectarea poziţiei corecte a coloanei vertebrale, dar pentru a avea rezultate bune în practica meditaţiei Zazen, este foarte important să îndeplinim şi celelalte cerinţe: poziţia bărbiei, a mâinilor, a capului, etc.
Când spatele este drept, diafragma se mişcă liber. Astfel, respiraţia poate deveni foarte profundă, şi preponderent abdominală. De altfel, pe măsură ce corpul se maturizează, respiraţia devine tot mai restricţionată şi mai superficială. Avem tendinţa să respirăm cu treimea superioară a plămânilor, fapt probat de uşoara ridicare a umerilor, atunci când inspirăm. În plus, veşmintele prea strânse pe corp, sau chiar centurile şi curelele, împiedică să ne menţinem respiraţia profundă, abdominală, aşa cum era în perioada copilăriei.
În Zazen este important să renunţăm la orice strânsoare în zona taliei, şi în general, să ne ferim a purta elemente vestimentare care ar putea jena circulaţia sanguină sau respiraţia. Aceasta, odată eliberată zona diafragmei, va deveni în mod natural tot mai profundă. Nu vom controla respiraţia, ci doar o vom observa. Simpla adoptare a unei posturi şi atitudini corporale corecte va conduce la reinstalarea unei respiraţii binefăcătoare, sănătoase.
Odată aşezaţi, vom mai verifica anumite elemente: gura va fi închisă, dar vom lăsa un mic spaţiu între dinţi, limba sprijinindu-se uşor cu vârful la baza dinţilor de sus – această poziţie a limbii va reduce atât salivaţia, cât şi nevoia de a înghiţi. În afara cazului în care ne confruntăm cu un blocaj nazal, vom respira numai pe nas. Ochii sunt menţinuţi semi-deschişi, cu privirea orientată în faţă jos, la aproximativ 1 – 1,5 m. Închiderea aproape totală a pleoapelor va înlătura necesitatea de a clipi prea des. Bărbia va fi uşor retrasă, astfel încât musculatura fină a feţei să fie totuşi cât mai relaxată. Nu trebuie să existe tensiuni în corp. În mod normal, vârful nasului ar trebui să fie pe aceeaşi verticală cu ombilicul, iar partea superioară a trunchiului să nu fie aplecată nici în faţă, şi nici în spate.
Mâinile sunt aşezate într-o mudra – un gest specific Zazen-ului. Este vorba de aşa-numita mudra cosmică. Ambele mâini sunt cu palmele în sus, palma stângă fiind deasupra palmei drepte. Degetele mari ale celor două mâini se ating la capete, care ajung unul în prelungirea celuilalt. Degetele nu vor face „nici vale, nici deal”, adică nu le vom orienta nici către sus, nici către jos, ci vom urmări ca acestea să configureze o linie orizontală. Astfel, degetele mari şi palmele vor forma un „ou cosmic”, o formă ovoidală perfectă.
Mâinile vor fi sprijinite fie pe regiunea inghinală a coapselor, fie pe călcâiele picioarelor aşezate în lotus (după caz).
Mudra cosmică are menirea de a atrage atenţia practicantului către interiorul fiinţei sale.
Există multe modalităţi diferite de concentrare a atenţiei.
Se poate recurge la imagini complexe denumite mandala-e, care uneori sunt utilizate ca elemente exterioare ce favorizează concentrarea. Sau, se poate face apel la mantra-e sau silabe rostite vocalic sau mental. Se mai poate recurge şi la mudra-e, sau gesturi. Zazen preferă concentrarea asupra respiraţiei.
Suflul nostru este sincron cu viaţa.
Nu este o pură întâmplare faptul că termenul „spirit” semnifică „suflu” sau respiraţie, şi nici faptul că termenii „ki” din limba japoneză, sau chinezescul „chi” se referă la energie, ambele derivând din „respiraţie”. Respiraţia este forţa vitală a fiinţei. Dinamica sa este sincronă cu dinamica minţii: dacă respiraţia este sacadată, rapidă, şi mintea va fi agitată. O persoană nervoasă va respira întotdeauna scurt şi cu întreruperi. Din contra, când respiraţia devine tot mai calmă, mai profundă, mintea se linişteşte fără efort, permiţând experimentarea unor stări de meditaţie din ce în ce mai profunde.
Atenţia celui care meditează va fi îndreptată către hara, zonă aflată la aproximativ două degete sub ombilic. Acesta se consideră a fi, conform tradiţiei zen, centrul fiinţei noastre. Pe măsură ce mintea se calmează, vom deveni tot mai conştienţi de dinamica energetică misterioasă a lui hara.
Odată aşezaţi complet în postură, ne vom legăna alternativ trunchiul după direcţiile coapselor, în arce de cerc cu amplitudine descrescătoare, până ce ne stabilim în centrul nostru de greutate. Mintea este coborâtă la nivelul lui hara, mâinile schiţează mudra cosmică, gura este închisă, cu limba uşor presată de baza dinţilor superiori. Respiraţia se efectuează pe nas. Ne concentrăm să observăm respiraţia, fără a interveni asupra ei. Percepem cum aerul, încărcat de ki, de energie, coboară în hara, vitalizează toate viscerele, apoi revine în exterior, închizând ciclul respirator.
Dacă mintea începe să „vagabondeze”, o readucem cu blândeţe asupra obiectului concentrării noastre – respiraţia. Periodic, vom fi atenţi să observăm şi respectarea elementelor posturii corporale, deoarece în timp, este posibil să apară unele deviaţii – coloana nu-şi mai păstrează forma, genunchii se pot ridica uşor de la sol, degetele mari ale mâinilor se pot coborî, făcând „o vale” etc. Ne contemplăm gândurile fără a le însoţi în hoinăreala lor, ca şi cum am urmări, cu detaşare şi împăcare, norii care se perindă pe cerul albastru. Nu ne ataşăm de gânduri, nu le reţinem, şi nici nu le împiedicăm.
Pe măsură ce practica avansează, atenţia va deveni tot mai ascuţită, mai fină şi mai cuprinzătoare. Practicantul va începe să sesizeze aspecte subtile, care înainte i se sustrăgeau atenţiei. Odată ce dialogul intern generat de agitaţia minţii se linişteşte, se produce gradat deschiderea fiinţei către realitatea misterioasă şi profundă a esenţei sale.
Uneori, anumite gânduri reziduale sau idei obsesive vor tinde să revină, în mod recurent. Aceasta se petrece mai ales în perioadele în care suntem foarte ocupaţi, intens implicaţi în aspectele vieţii exterioare, sau când traversăm o perioadă de criză emoţională. Alungăm gândurile, iar acestea revin cu obstinaţie.
Uneori, acest proces este chiar necesar! Tot ce putem face este să devenim cât mai conştienţi de dinamica gândurilor, fără a le da curs, fără a ne ataşa de ele. Simpla observare a lor, detaşată de obiectul observaţiei, le va epuiza energia.
Atenţia ne va reveni în mod firesc asupra respiraţiei. Zazen nu este o armă de luptă contra gândurilor, ci mai ales o modalitate minunată de a potoli suprafaţa agitată a minţii, plină de valurile gândurilor, aducând-o la dimensiunea oglinzii perfecte a suprafeţei unui lac pe deplin liniştit.
Într-o stare profundă Zazen, tangentă cu stările iluminatorii (samadhi, în terminologia hindusă, sau satori, în cea japoneză), de deschidem la adevărata viaţă. Respiraţia celui care meditează ajunge la ritmul de 2-3 respiraţii pe minut pana la o respiratie la trei minute sau la mai mult de trei minute.
Toate ritmurile organice sunt încetinite – bătăile inimii, circulaţia sângelui, metabolismul. Organismul însuşi atinge un punct de linişte, de echilibru profund, în care ritmurile cerebrale dominante sunt cele de tip theta şi delta, corespunzătoare stărilor de somn profund, cu sau fără vise… Numai de data aceasta, în cazul meditaţiei, conştiinţa este perfect lucidă, aptă să pătrundă în vasta realitate tainică a Lumii Divine…
Răbdarea şi perseverenţa sunt chei esenţiale în obţinerea stărilor iluminatorii, inclusiv prin practica Zazen. Nu avem nimic de câştigat, nimic de pierdut. Doar ne scufundăm în interiorul fiinţei noastre, şi suntem liberi….
Un articol de psih. Aida Surubaru
Societatea Academică AdAnima,
Bucureşti
adanima.org
...................................................................................................................................................................................................................... Urmareste si Abheda yoga - Video de prezentare
Yoga in Life - Abheda Yoga from Leonard Radutz on Vimeo.
...................................................................................................................................................................................................................... Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine este membra in Federatia de Yoga din Romania.
Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga.
The Academic Society AdAnima is organizing conferencing and regular courses Practical nondualist Abheda Yoga. ...................................................................................................................................................................................................................... 
Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected].
Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima).
Urmareste aici cursurile online Abheda -Yoga. Watch live video from adanima on Justin.tv ...................................................................................................................................................................................................................... 
