Dacă vorbim despre o personalitate creatoare complexă, un om capabil să-şi dezvolte cunoaşterea şi realizările în multiple domenii, atât ştiinţifice cât şi artistice, probabil că cei mai mulţi dintre noi se vor gândi la Leonardo da Vinci. Totuşi, acesta nu este singurul exemplu de creator genial, pe planuri multiple ale vieţii. Planeta noastră a cunoscut mai multe asemenea personalităţi, de-a lungul vremii. Una dintre ele îi aparţine lui Nicholas Roerich.
Născut la data de 9 octombrie 1874 într-o familie rusă, Nicholas Roerich (pe numele său complet, Nikolai Konstantinovici Rerich), a devenit ulterior un mare pictor, filosof, om de ştiinţă, scriitor şi explorator. El a pictat cca 7000 de tablouri, majoritatea expuse în marile muzee de artă ale lumii, şi a semnat 30 de scrieri literare. Tot lui Roerich i se atribuie iniţierea şi realizarea pactului internaţional pentru protecţia instituţiilor artistice şi academice, precum şi a siturilor istorice (Pactul lui Roerich), în cadrul mişcării pentru protecţia culturii, al cărui fondator a fost. Activitatea sa prodigioasă i-a adus mai multe nominalizări pentru Premiul Nobel.
În traducere din scandinava veche, numele Roerich semnifică „cel plin de faimă”. Parcă în acord cu aceasta, membrii familiei sale de origine au ocupat posturi importante în armată şi administraţie, încă de pe vremea domniei ţarului Petru cel Mare. De asemenea, familia Roerich a cultivat relaţii strânse de prietenie cu importanţi oameni de artă şi ştiinţă ca Mendeleev, Kostomarov, Mikeshin sau Ivanovski. Încă din copilărie, Nicholas Roerich a fost atras de pictură, arheologie, istorie şi de comorile de cultură ale Orientului.
După ce şi-a finalizat studiile la Colegiul Karl May în 1893, NIcholas Roerich a fost simultan admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Sankt Petersburg (pe care a absolvit-o în 1898) şi la Academia Imperială de Arte. Începând cu anul 1895, el a comunicat îndeaproape cu numeroşi artişti, scriitori şi filosofi renumiţi ai vremii. Roerich a devenit, încă din primul an al studenţiei sale, membru al Societăţii Ruse de Arheologie. Ulterior, a avut ocazia să conducă numeroase lucrări arheologice pe şantierele din St.Petersburg, Novgorod, Tver, Yaroslav şi Smolensk. Descoperirile neolitice făcute sub conducerea lui Roerich sunt şi astăzi bine cunoscute în Rusia şi în Occident.
În anul 1897, Roerich a absolvit Academia de Arte din St.Petersburg, iar lucrarea sa de absolvire, intitulată „Mesagerul”, a fost achiziţionată ulterior de marele colecţionar de artă P.M.Tretyakov.
La vârsta de 24 de ani, Nicholas Roerich a devenit asistentul directorului Muzeului Societăţii Imperiale pentru Promovarea Artei, şi în acelaşi timp, redactor al revistei „Arta şi industria artei”. După trei ani, el ocupa deja poziţia de secretar al Societăţii Imperiale pentru promovarea Artei.
În 1899, el a întâlnit-o pe Helena Ivanovna Şapoşnikova, cu care s-a căsătorit în 1901. Helena Ivanovna a devenit o adevărată parteneră de viaţă devotată, şi o muză inspiratoare pentru Nicholas Roerich. Împreună au străbătut toate evenimentele vieţii, atât cele lumeşti, cât şi cele spirituale. În 1902 s-a născut fiul lor, George, viitor om de ştiinţă şi orientalist, iar în 1904 a venit pe lume al doilea fiu al lor, Sviatoslav, care avea să devină un renumit pictor.
În perioada 1903-1904, Roerich şi soţia sa au făcut un periplu al câtorva oraşe vechi ale Rusiei, vizitând peste 40 de aşezăminte cu monumente antice. Scopul acestei „călătorii prin timp” a fost legat de studiul rădăcinilor culturii ruseşti. Rezultatul călătoriei a constat nu doar într-o serie de picturi şi schiţe artistice (peste 90 la număr), ci şi într-o serie de articole despre rădăcinile culturale ale poporului rus.
Cultura orientală constituia, la acea vreme, un subiect de mare interes pentru intelectualitatea rusă. Aflat în căutarea valorilor universale, Roerich a fost atras de lucrările unor mari gânditori şi înţelepţi indieni precum Ramakrishna şi Vivekananda, Rabindranath Tagore etc.
Impactul filosofiei orientale s-a resimţit şi asupra operelor artistice ale lui Roerich. Dacă iniţial subiectele sale de inspiraţie aparţineau elementelor antice ruseşti, după contactul său cu India au văzut lumina zilei piese scriitoriceşti şi picturale precum „Lakshmi”, „Calea Indiei”, „Krishna”, „Vise indiene” etc. Roerich a fost interesat şi de anumite origini comune culturilor rusă şi indiană.
Odată cu anul 1096, creativitatea lui Nicholas Roerich a intrat într-o nouă etapă, cea a unei expresii mature. Sursele sale de inspiraţie încep tot mai mult să aparţină folclorului, mitologiei şi istoriei, bogat teren al metaforelor artistice. Arta sa a combinat realismul şi simbolismul, într-o manifestare originală a culorii. Criticii de artă menţionau adesea, laudativ, operele lui Roerich. Din 1907 şi până în 1918, nouă monografii şi mai multe zeci de reviste de artă au publicat in extenso referinţe ample despre operele artistului, fiind publicate atât în Rusia cât şi în întreaga Europă. Anul 1909 a marcat alegerea lui Nicholas Roerich ca membru cu drepturi depline al Academiei Ruse de Artă, precum şi membru al Academiei din Reims, Franţa. Din 1910, el a devenit conducătorul asociaţiei artistice „Lumea Artei”.
După evenimentele legate de Revoluţia din 1917, Finlanda şi-a închis graniţele cu Rusia şi familia lui Roerich s-a găsit izolată de patria mamă. La invitaţia Suediei, artistul a efectuat în 1919 o serie de călătorii în această ţară pentru a-şi expune picturile, iar apoi a realizat scenografia la operele ruseşti ale lui Musorgski şi Borodin la Londra.
Anul 1920 i-a adus o invitaţie din partea directorului Institutului de Artă din Chicago, de a realiza un mare turneu de expoziţii ale operelor sale în peste 30 de oraşe din Statele Unite. În America, Roerich a avut ocazia de a întâlni numeroşi reprezentanţi ale unor societăţi culturale progresiste, care i-au permis consolidarea sa ca figură marcantă a domeniului artistic.
Pe data de 2 decembrie 1923, Nicholas Roerich împreună cu familia sa au ajuns în India, ţară acre l-a atras pe Roerich nu numai ca pictor, ci şi ca om de ştiinţă (era interesat de migraţiile popoarelor vechi şi de legăturile dintre culturile slavă şi indiană) şi ca filosof. El a început o serie de expediţii în diferite regiuni din Asia Centrală, pe itinerarii uneori foarte dificile: Sikkim, Kashmir, China (Sintzian), Siberia, Altai, Mongolia, Tibet şi anumite zone trans-himalayene rar circulate.
Expediţiile au continuat din 1924 până în 1928, devenind un triumf pentru studiile legate de Asia Centrală. Dacă ar fi să considerăm unicitatea itinerariului şi materialul documentar colecţionat şi prelucract în urma acestor expediţii, acestea şi-ar găsi un loc de frunte în rândul tuturor incursiunilor de acest gen realizate în secolul XX.
Pentru prima dată au fost efectuate anumite cercetări arheologice şi etnografice în zone neexplorate încă ale Asiei, şi tot pentru prima dată au fost marcate pe hartă zeci de vârfuri montane şi trecători din Himalaya. De asemenea, a fost adunat un imens tezaur de materiale şi prelucrări lingvistice şi folclorice, precum şi descrieri ale cutumelor locale ale diferitelor zone străbătute de Roerich.
El a scris în această perioadă „Inima Asiei” şi „Altai şi Himalaya”, a pictat aproximativ 500 de pânze care ilustrează frumoasele peisaje întâlnite în decursul expediţiei, printre care seriile: „Himalaya”, „Maitreya, „Calea Sikkim”, „Patria sa” şi „Învăţături din Orient”.
După expediţia finalizată în 1928,în partea de vest a munţilor Himalaya, în Valea Kullu, Roerich a fondat Institutul de Studii Himalayene „Urusvati”, termen care semnifică în limba sanscrită „Lumina stelei dimineţii”. Aici şi-a trăit Roerich ultimii ani ai vieţii. Fiul său George a devenit directorul acestui institut, şi s-a ocupat de cercetări lingvistice şi etnologice, militând inclusiv pentru recunoaşterea anumitor monumente arheologice.
În eseurile sale filosofice şi artistice, Roerich a creat un concept cultural complet nou, bazat pe ideile Eticii Vieţii. În opinia lui, cultura este strâns legată de aspectele evoluţiei cosmice a omenirii, constituind „marele fundament” al acestui proces. El scria: „Cultura se bazează pe Frumuseţe şi Cunoaştere”, şi repeta cunoscuta frază a lui Dostoievsky: „Conştientizarea Frumuseţii salvează lumea”. Frumuseţea devine cunoscută oamenilor numai prin intermediul culturii ca parte integrală a creaţiei.
În 1929, N.Roerich în colaborare cu specialişti în dreptul internaţional de la Universitatea din Paris au pregătit schiţa unui acord dedicat protejării valorilor culturale (Pactul lui Roerich). În acest context, el a propus şi o siglă a păcii, care să identifice obiectivele protejate. Simbolul ales de Roerich (un inel roşu cu trei inele roşii înscrise în acesta) sugerează unitatea momentelor trecutului, prezentului şi viitorului, reunite în cercul eternităţii. Tot anul 1929 îi aduce lui Roerich nominalizarea la Premiul Nobel pentru activitatea sa culturală internaţională şi iniţierea pactului. În 1930 este publicat textul şi sigla Pactului lui Roerich, iar acestea sunt distribuite în institutele de educaţie şi artă din întreaga lume. Ca rezultat, s-au instituit comitete susţinătoare ale pactului în mai multe ţări ale lumii. Acesta a fost aprobat de Comitetul muzeistic la Liga Naţiunilor, precum şi de Uniunea Pan-Americană. Ideea acestui pact a fost salutată de numeroşi oameni celebri din întreaga lume, printre care: B. Shaw, R. Tagore, A. Einstein, Th. Mann, H. Wells etc.
Pactul a fost semnat la Casa Albă pe data de 15 aprilie 1935, eveniment la care a participat şi preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, F.D. Roosevelt. Documentul a fost ratificat de 21 de state ale continentului american. Ulterior, Pactul a fost validat de încă 15 state. El a devenit primul act internaţional destinat protecţiei valorilor culturale, unicul document de acest gen acceptat de o mare parte a comunităţii internaţionale de dinaintea celui de-ai Doilea Război Mondial. În 1949, la cea de-a patra sesiune a conferinţei generale a UNESCO, a fost adoptată decizia de iniţiere a lucrărilor legate de protejarea patrimoniului cultural al lumii, în caz de conflict armat.
Anii războiului l-au găsit pe Roerich şi familia sa instalaţi în India. În reşedinţa sa din Kullu, artistul a primit în 1942 vizita marelui luptător pentru independenţa Indiei, Jawaharlal Nehru şi a fiicei acestuia, Indira Ganghi. Discuţiile lor s-au purtat în jurul ideilor de libertate a popoarelor înrobite. În acest timp, artistul a continuat să lucreze la seria sa de picturi intitulată „Munţii Himalaya”. Criticii de artă au remarcat instalarea unei noi linii de expresia a creativităţii sale, şi l-au denumit „maestru al munţilor”. În India, Roerich a creat următoarele serii de opere: „Shambala”, „Gingis Khan”, „Kuluta”, „Kullu”, „Munţii sacri”, „Tibet”, „Ashramuri” etc. Expoziţii ale operelor sale au fost realizate în multe oraşe indiene, şi au atras numeroşi cunoscători şi iubitori ai artei autentice.
Nicholas Roerich a rămas un mare patriot, dincolo de activitatea sa extinsă la scară internaţională. El şi-a păstrat cetăţenia rusă şi paşaportul rusesc, menţinând vie în inima lui dorinţa de a reveni în patria mamă. Imediat după terminarea războiului, artistul a depus o cerere de viză pentru a reveni în noua Uniune Sovietică. La data de 13 decembrie 1947, Roerich părăsea această lume, fără a şti că cererea de viză îi fusese respinsă. În valea Kullu, la mormântul său, a fost aşezată o piatră funerară purtând următoarea inscripţie: „Aici, pe data de 15 decembrie 1947, trupul lui Maharishi Nicholas Roerich, un mare prieten rus al Indiei, a fost oferit focului ritualic”.
După trecerea sa în nefiinţă, activitatea amplă a lui Roerich a continuat să evolueze, chiar în absenţa sa fizică. La data de 15 octombrie 1969, un nou corp ceresc din Sistemul Solar a fost descoperit de astronomii Nikolai Stepanovici şi Ludmila Cernik, care au botezat-o cu numele Roerich, în onoarea marelui artist şi om de cultură rus. Este vorba de corpul ceresc cu numărul 4426.
Pe 15 august 1963, cu ocazia zilei Independenţei Indiei, alpiniştii Sirkin, Shvartsman, Petrenko au cucerit un nou vârf montan din Himalaya, căruia i-au atribuit numele N.Roerich.
Aspectele spirituale ale vieţii lui Nicholas Roerich
Personalitate complexă şi manifestată în numeroase domenii ale vieţii culturale, Roerich a dezvoltat şi dimensiunea spirituală a existenţei sale, despre care puţini biografi au vorbit în referinţele lor. Pornind de la această latură mai puţin cunoscută a sa, unii filosofi şi cercetători moderni ai spiritualităţii l-au denumit „Iniţiatul”, afirmând despre el: „personalităţi ca Roerich urmează calea boddhisattva-şilor de cel mai înalt rang, ei fiind lumini absolute ale secolului.”
Garabed Paelian, unul dintre biografii lui Roerich, afirmă că acesta şi-a descoperit atracţia către spiritualitate în anii copilăriei, odată cu anumite vise despre fiinţe angelice. Mai târziu, Nicholas Roerich împreună cu soţia sa a u studiat doctrina teosofică a Helenei Blavatsky, şi ar fi avut privilegiul de a-i contacta în anul 1920 pe cei doi Mahatma-şi (Moria şi Koot Hoomi) despre care această remarcabilă femeie vorbeşte în scrierile sale.
Cu ocazia expediţiei sale complexe în India, China, Tibet şi Mongolia, N.Roerich a venit în contact cu miturile şi legendele care circulă prin regiunea himalayană despre Shambala, tărâmul acelor fiinţe elevate, pure, care veghează asupra planetei noastre. Ulterior nu s-au descoperit referiri clare ale artistului despre o eventuală pătrundere efectivă a sa în acest tărâm magic, sfânt, însă traiectoria vieţii sale şi idealurile pe care le-a susţinut şi pentru care a militat mereu, neobosit, ne duc cu gândul la o posibilă ghidare a sa de către înţelepţii din Shambala.
Roerich mai face referire la o piatră cu virtuţi magice, de origine meteoritică. De provenienţă din Shambala, numită piatra Cintamani. Se zice că Roerich ar fi primit-o direct de la locuitorii acestui tărâm, şi le-ar fi restituit-o înainte de a părăsi această lume. Ideea realităţii contactului său direct cu fiinţele din Shambala ar explica realizările cu totul ieşite din comun pe are Roerich le-a înfăptuit, atât pe durata expediţiei sale în Asia, o aventură riscantă şi plină de obstacole de tot felul, cât şi după aceea, în acţiunile sale de largă respiraţie internaţională, care au dus la fraternizarea atâtor spirite luminate ale vremii. Merită remarcat chiar şi mesajul picturilor şi a operelor artistice ale lui Roerich, care constituie un veritabil far călăuzitor din punct de vedere spiritual, conducând la stări elevate, excepţionale de conştiinţă, fie şi prin simpla contemplare a acestor opere de artă.
“În fiecare oraş, în fiecare aşezare din Asia”, spunea Roerich, “am căutat să dezvălui ceea ce memoria colectivă păstrase în tradiţia populară. Prin intermediul poveştilor care au ajuns până la noi se poate cunoaşte realitatea trecutului. În fiecare scânteie de tradiţie populară există o picătură a marelui Adevăr, modificată sau împodobită.”
Interesant este că Roerich relatează la un moment dat despre iniţierea primită de Sfântul Issa, o fiinţă cu totul excepţională venită din teritoriile vestice, în India şi Tibet. Ori, Issa este numele pe care vechii indieni şi tibetani l-au atribuit lui Iisus Hristos. Pe măsură ce aceste legende despre peregrinările sfântului Issa în India şi Tibet apăreau în calea lui Roerich în diferite regiuni pe care le străbătea, el a remarcat că toate versiunile se acordau în anumite aspecte, mai ales în ceea ce priveşte faptul că perioada absenţei lui Iisus din Israel, (acei « ani pierduţi ai lui Iisus ») coincide cu perioada în care legendele susţin că Issa ar fi sălăşluit în India şi Tibet. În legătură cu aceasta, Roerich nota : “Scrierile lama-şilor pomenesc cum Hristos a preaslăvit-o pe femeie, pe Mama Lumii, şi ce credea Iisus despre aşa-numitele miracole.”
N.Roerich şi familia sa au oferit o cale inspiratoare pentru elevarea spirituală similară cu ceea ce în America este astăzi numită “trezirea globală”. Este vorba despre o filosofie care cuprinde toate popoarele şi toate sistemele de credinţă. Oamenii au ajuns la concluzia că diferitele religii nu fac decât să privească acelaşi Adevăr din diferite unghiuri, iar aceste perspective diferite nu sunt deloc exclusive, ci, în realitate, prezintă multe aspecte superpozabile, sau complementare.
Toţi membrii familiei Roerich sunt descrişi ca având aceleaşi calităţi: ei atrăgeau prin felul lor de a fi modest, delicat, generos şi elevat. Creaţiile lor sunt memorabile, dar probabil că ceea ce a făcut ca amintirea lor să dăinuie cu adevărat în inimile celor care i-au cunoscut direct este măreţia sufletului lor, şi o inefabilă elevare care iradia din fiecare gest sau cuvânt al lor. Aceasta a făcut ca amintirea lor să rămână atât de aproape de inima poporului rus. În ultimă instanţă, Roerich a redat, într-o manieră captivantă şi sublimă, prin arta sa, prin scrierile sale şi prin toate demersurile sale socio-politice, gândurile şi călăuzirea Maeştrilor Înălţaţi.
Un articol de psih. Aida Şurubaru
Societatea Academică AdAnima, Bucureşti
adanima.org
Yoga in Life - Abheda Yoga from Leonard Radutz on Vimeo.
Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine este membra in Federatia de Yoga din Romania.
Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. ................................... The Academic Society AdAnima is organizing conferencing and regular courses Practical nondualist Abheda Yoga. Watch live video from adanima on Justin.tv 
Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). ............................................................................................................................................................................................................. 