INERTONII – particulele campului unificat
Posted by: Leonard in Cunostinte despre natura Add comments
De la elaborarea teoriei generalizate a relativităţii, care include şi manifestarea câmpului gravitaţional, Einstein şi succesorii săi şi-au concentrat eforturile întru fundamentarea matematică şi evidenţierea fizică a unui câmp de forţe fundamental, care să unifice toate cele patru tipuri de câmpuri fizice (reprezentate prin tipurile de forţe tare, slabă, electromagnetică şi gravitaţională) şi car să susţină, în acelaşi timp, manifestarea acestor câmpuri ca forme particulare ale sale.
Descoperirile lui Einstein rămân încă ocultate, deşi se pare că el ar fi găsit formula de bază care să exprime forma matematică a acestui câmp fundamental de forţe, sau, aşa cum este recunoscut generic, „a cincia forţă”. De atunci, dat fiind eşecul tuturor fizicienilor în direcţia evidenţierii acestui câmp fundamental, interesele lor ştiinţifice au fost atrase preponderent de alte domenii, mai uşor abordabile.
Din fericire, au existat unii oameni de ştiinţă care, aplicând maxima: „dacă ceva nu merge, poate nu cauţi în direcţia cea bună!”, au ajuns la unele descoperiri remarcabile. Răspunsurile la întrebările lor, chiar dacă sunt neaşteptate, ne permit o reconfigurare substanţială a imaginii iniţiale despre câmpul de forţe unificator.
Vladimir Krasnoholovets este autorul descoperirii efective a prezenţei inertonilor, particulele asociate unui câmp de forţe care prezintă caracteristici foarte apropiate de cele ale câmpului fundamental. Însă, pentru a înţelege importanţa descoperirii lor, suntem nevoiţi să trecem în revistă câteva aspecte legate de teoria relativităţii generalizate. În cadrul acestia, undele gravitaţionale (expresia câmpului de atracţie gravitaţională) reprezintă purtătorii interacţiunii gravifice. Aceste unde se consideră că se manifestă între ORICARE două corpuri din univers, cu masa de repaus nenulă. Particulele fundamentale asociate acestor unde au fost denumite gravitoni (deşi punerea lor în evidenţă este destul de controversată). Aceştia sunt particule lipsite de masă de repaus.
Este cunoscut, de asemenea, faptul că între teoria relativităţii şi mecanica cuantică, cea care studiază dinamica materiei şi a energiei la dimensiuni subatomice, există disensiuni conceptuale dificil de conciliat. Teoria gravitaţiei nu consideră corect, într-o viziune coerentă, existenţa undelor purtătoare ale câmpurilor subatomice. Pe de altă parte, cuantificare lumii infinit mici nu se poate aplica la scara lumii macroscopice. Dacă considerăm, la o analiză logică, lumea materială, este evident că orice obiect macroscopic este format din atomi şi particule subatomice. Câmpurile de forţă şi undele emanate de fiecare dintre aceştia se suprapun, se compun în mod specific, formând câmpul care însoţeşte acel obiect – şi care se manifestă ca un câmp de atracţie gravitaţională!
Profesorul Krasnoholovets a studiat mişcarea unei particule în vid, considerat ca un spaţiu celular elastic. Astfel, acest spaţiu era format din „unităţi celulare” – numite superparticule, aflate într-o aşa-numită „stare degenerată”, al căror ordin de mărime este de 10 la puterea minus 28 centimetri (ordinul de mărime al tuturor tipurilor de interacţiuni, conform teoriei câmpului unificat). Krasnoholovets şi Bychov au considerat că orice particulă în mişcare va interacţiona cu superparticulele reţelei spaţiale, şi drept consecinţă, vor fi emise anumite unde de excitaţie rezultate din această interacţiune. Acestea din urmă au fost denumite inertoni. Aceste unde sunt virtuale, deoarece fiecare inerton emis este imediat reabsorbit de particula care l-a emis. Aşadar, fiecare particulă este în permanenţă înconjurată de un nor de inertoni care oscilează, iar această natură oscilatorie a mişcării se aplică şi particulei generatoare. Acest tip de mişcare poate fi cuantificat, obţinându-se matematic frecvenţa şi amplitudinea oscilaţiilor spaţiale ale particulei.
Inertonul trebuie înţeles ca o „cvasi-particulă”, adică o excitaţie a spaţiului fizic, care poartă un fragment din deformaţia locală, volumetrică a spaţiului. Inertonii au capacitatea de a transmite proprietatea numită „masă”, de aceea ei sunt de fapt particulele responsabile de proprietăţile inerţiale şi gravitaţionale ale obiectelor.
Câmpul inertonic reprezintă un nou tip de câmp fizic, căruia îi corespunde un formalism cuantic propriu, la scara de dimensiuni comparabile cu lungimea de undă Planck (zece la puterea minus 28 centimetri). Dinamica de câmp inertonic poate explica inclusiv fenomenele gravitaţionale observate la nivelul obiectelor macroscopice. Aşadar, inertonii reprezintă expresia câmpului unificator, atât de căutat de fizicienii secolelor XIX-XX.
Autorii descoperirii inertonilor au demonstrat că nori de inertoni care cuprind şi însoţesc electronii apar în mai multe experimente. Natura inertonilor nu este direct asociată cu electromagnetismul sau cu gravitaţia. Aceştia par să fie mai curând o expresie a naturii materiei, a reţelei spaţiale (care se apropie de modelul fizic al eterului, atât de popular pe vremea lui Einstein). Se poate avansa aserţiunea că aceste excitaţii elementare ale spaţiului pot substitui ipoteticii gravitoni din teoria relativităţii generalizate (mai ales că prezenţa gravitonilor era postulată teorietic, dar nu a fost niciodată dovedită practic în mod indubitabil).
Krasnoholovets şi Bychov au studiat impactul inertonilor asupra comportării colective a atomilor unui corp solid, atât teoretic cât şi experimental.
Un mediu dens, ca de exemplu o planetă ca Pământul, ar putea fi considerat o sursă de inertoni. Mai mult, am putea vorbi de două tipuri de inertoni staţionari: cei asociaţi mişcării de revoluţie în jurul Soarelui, şi cei asociaţi mişcării de rotaţie a planetei. Mişcarea atomilor Pământului, considerat ca o sferă ideală ce se mişcă unitar, nu diferă în aparenţă de mişcarea unei particule libere. Legăturile structurale dintre atomi asigură coerenţa mişcării corpului macroscopic. Corespunzător stării excitate a inertonilor, consideraţi aici ca unde, vor fi generate şi unde acustice care le vor însoţi pe acestea, având o intensitate maximă de-a lungul direcţiei Vest – Est. Viteza de propagare a undei inertonice generate poate fi egală (sau chiar superioară!) vitezei luminii.
Dacă undele inertonice există cu adevărat, acestea îşi pot amplifica intensitatea într-un sistem rezonator, pentru ca apoi să poată fi înregistrate experimental. Ori, acest rezonator sui-generis poate fi chiar Pământul! După cum am stabilit anterior, putem considera două tipuri de unde inertonice care se propagă la nivelul globului terestru: unde radiale, care s epropagă de-a lungul diametrului (în sens paralel sau antiparalel cu vectorul vitezei orbitale) şi respectiv unde inertonice tangenţiale, care se propagă pe suprafaţa Terrei de-a lungul liniei ecuatoriale pe direcţia Vest – Est ( în sens paralel sau antiparalel cu vectorul vitezei de rotaţie a Pământului, la ecuator). Calculele demonstrează că un obiect cu anumite dimensiuni, corelate cu raportul lungimilor de undă ale celor două tipuri de unde, şi plasat în plan orizontal pe direcţia Vest – Est, poate juca rolul unui rezonator pentru undele inertonice, dacă forma obiectului este similară cu cea a globului terestru.
Descoperirea, cel puţin teoretică, a inertonilor rezolvă vechea controversă şi incompatibilitate dintre teoria gravitaţiei şi mecanica cuantică, întrucât inertonii satisfac formalismul cuantic.
Cei doi cercetători au demonstrat existenţa inertonilor în sistemul studiat. Mai mult, inertonii ar trebui să fie prezenţi în orice sistem care constă dintr-un mare număr de particule legate. Aceste unde sunt excitate şi se propagă în spaţiu, influenţând obiectele materiale.
În particular, Câmpul inertonic al Pământului poate fi considerat ca o alternativă la eterul despre care vorbeau fizicienii secolelor XIX – XX.
În mod surprinzător, umanitatea cunoaşte efecte ale influenţei undelor inertonice terestre, manifestate o perioadă mai lungă de timp. Piramidele egiptene constituie un exemplu remarcabil în acest sens. Este cunoscut faptul că piramidele, prin forma, dimensiunile şi orientarea lor spaţială, prezintă anumite fenomene neobişnuite denumite generic „efect de piramidă”: mumificarea corpului unui animal defunct, plasat exact în centrul de greutate al piramidei; Germinarea seminţelor umectate; ascuţirea unei lame de ras plasată în centrul de greutate al piramidei, paralel cu liniile de câmp magnetic terestru, etc.
Conform calculelor lui Krasnoholovets si Bychov, aceste fenomene sunt o expresie indubitabilă a prezenţei undelor inertonice generate de Pământ în mişcarea sa.
Cercetătorii au presupus, în continuare, că stelele şi planetele, în mişcarea lor, emit continuu, împreună cu undele electromagnetice şi anumite unde inertonice. Acest câmp inertonic poate fi pus în evidenţă, cu anumite instrumente optice performante, aidoma unui halou extrem de eterat, care însoţeşte obiectul respectiv, asemenea unei „fantome”.
Existenţa inertonilor deschide perspective vaste, încă nebănuite, privind stările materiei, structura reală a acesteia. De fapt, toate descoperirile fizicii moderne, mai ales ale mecanicii cuantice, nu fac decât să confirme aserţiunile antice ale spiritualităţii orientale, cu privire la faptul că Universul este, în esenţa sa, energie, iar materia condensată, obiectuală, nu reprezintă decât un caz particular al acestui câmp energetic fundamental. De aici decurg cu uşurinţă următoarele concluzii, confirmate astăzi de fizicieni:
1. Cu toţii suntem interconectaţi, şi nu doar noi, oamenii acestei planete, ci toate fiinţele şi obiectele din univers! Substratul acestei legături profunde, pe care misticii orientali o denumesc Atman, este similar câmpului inertonic.
2. În curând, nu vom mai putea vorbi de om ca fiinţă „în carne şi oase”, ci ca un veritabil câmp energetic conştient, cu o dinamică proprie. Aceasta face trecerea către medicina energetică a viitorului, şi furnizează explicaţii la o întreagă pleiadă de fenomene considerat încă „paranormale”: telepatia, telekinezia etc.
OBSERVAŢIE : Profesorul Vladimir Krasnoholovets este doctor în fizică teoretică şi cercetător principal la Institutul de Fizică al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Kiev, Ucraina. Lucrările sale asupra inertonilor sunt disponibile în literatura de specialitate.
Psiholog Aida Surubaru
Societatea Academica AdAnima,
adanima.org
14-05-2010, Bucuresti
Yoga in Life - Abheda Yoga from Leonard Radutz on Vimeo.
Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine este membra in Federatia de Yoga din Romania.
Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. ................................... The Academic Society AdAnima is organizing conferencing and regular courses Practical nondualist Abheda Yoga. Watch live video from adanima on Justin.tv 
Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul [email protected]. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). ............................................................................................................................................................................................................. 