“Omul sfinţeşte locul”, iar “locul rareori sfinţeşte – întrucâtva – omul”.

22nd August 2009

“Omul sfinţeşte locul”, iar “locul rareori sfinţeşte – întrucâtva – omul”.

peisajMulti oameni speră, uneori toată viaţa, că dacă ar avea condiţii mai bune, o casa într-o zonă mai liniştită sau un loc de muncă mai putin solicitant, ar avea o viaţă mai armonioasă şi s-ar apropia cu adevărat de spiritualitate.
Unii se retrag în peşteri, alţii îşi construiesc case la ţară, eventual într-o zonă feerică, cu peisaje minunate şi aer curat.
Acestea în speranţa că astfel viaţa lor ar putea să ia o turnură armonioasă sau chiar spirituală şi vor reuşi, în sfârşit, ceea ce nu au reuşit mult timp datorită stress-ului şi oamenilor dizarmonioşi.
Şi, vâzând că nu fac faţă, fug din faţa încercărilor.
Ei bine, există o maximă care spune că
“ceea ce nu este suficient de puternic pentru a te distruge, te face mai puternic”.
In fine lucrurile sunt, binenţeles, excelente, atunci cand reuşim să facem faţă.

Ce se întâmplă când avem impresia că nu vom face faţă încercărilor?

Urmărim să facem eforturi si mai mari pentru a ne depăşi şi pentru a avea o putere mai mare şi o înţelepciune mai profundă.

Şi cerem ajutorul lui Dumnezeu, spunându-i cu sinceritate
că ne e greu şi ne trebuie ceva sprijin, noi nedorind altceva decât să evoluăm spiritual şi să fim cât mai buni copii ai Săi.
Dacă demersul nostru este curat şi sincer, este imposibil să nu primim un ajutor adecvat în direcţia creşterii spirituale.
Adică facem tot posibilul să facem faţă situaţiei.
Dacă ne retragem “la ţară” sau “în peşteră” lucrurile par să se liniştească, dar, de fapt, ” nu mai concurăm la liga întâi” :) ci la una inferioară.
Adică, de fapt, întoarcem spatele examenului şi cerem unul mai mic.
Si ce se va întâmpla mai departe?
Liniştea spaţiului din jurul nostru va fi agreabilă, dar după o vreme agerimea, vigilenţa şi forţa spirituală pe care învăţasem să le manifestăm sau ni se cerea să le manifestăm vor scade semnificativ şi ne vom “adapta” la ritmul mai lent al noii situaţii.
Peisajele minunate şi ambianţa armonioasă pot ajuta, dar, nu uitaţi că
“omul sfinţeşte locul”,
iar “locul rareori sfinţeşte – întrucâtva – omul”.
.

Adică e bine să urmărim să avem în jur o ambianţă cât mai armonioasă, dar trebuie să ne fie clar că, dacă nu avem sau nu câştigăm aptitudinea de a avea armonia în noi, cea exterioară cu greu se infiltrează în noi sau s-ar putea, chiar, să nu o vedem absolut deloc (în lipsa unei stări interioare adecvate).

Metoda cea mai bună de acţiune rezultă din maxima

“decât să aşterni un covor pufos pe toată suprafaţa pâmântului, este mult mai simplu şi mai înţelept să îţi pui încălţări în picioare”

şi asta ne învaţă, prin metodele ei specifice,
Calea Inimii AdAnima – Spiritualitate în mijlocul vieţii.

Această Cale este şi o cale quasialchimică, deoarece transmută şi sublimează încercările vieţii în realizări spirituale.

profesor Leonard Radutz
Societatea Academică AdAnima
Bucureşti, 22 august 2009

Abheda yoga


Societatea Academica Adanima organizeaza conferinte cu diferite teme esoterice și cursuri regulate de yoga nondualistă practica Abheda Yoga. Inscrieri se fac, atat la sala cat si la telefonul 0788-377773 sau email-ul adanima@gmail.com. Persoanele din alte localități pot participa la conferinte on-line (http://www.justin.tv/adanima). .................................................................................................................................................................................................................. .......................................................................... Pentru a primi întotdeauna articolele si anunturile evenimentelor pe mail puteti sa vă abonati la newsletter trimiţându-ne un mail pe adresa de contact adanima@gmail.com cu mentiunea "pentru newsletter" şi, eventual, numele şi numarul de telefon.

Comments are closed.

    "Nu trebuie sa renunti la un efort decat in favoarea altui efort, deoarece trebuie sa cresti neincetat..."
    "Un gram de practica face cat tone de teorie..."
    "Prostul o duce rau chiar si in Paradis pe cand inteleptul se descurca si in infern..."
    CURRENT MOON
    "Este de mii de ori preferabil sa suferi din iubire decat din lipsa ei..."
    "Daca ai sa faci tot ceea ce ai mai facut, vei obtine tot ce ai mai obtinut..."
    "Cea mai teribila sclavie este a aceluia care crede in mod fals ca este liber..."
    "Iubeste si fa ce vrei" Sfantul Augustin
    "Cea mai mare eroare a fiintelor umane este sa creada ca au la dispozitie mult timp..."

www.rostiri.ning.com