Plăcerea se autodefineşte raportându-se la durere.
Plăcerea este lipsa durerii iar durerea este lipsa plăcerii.
Amândouă sunt trăiri specifice unei trăiri în dualism, care nu cunoaşte Unicul, ci doar perechile de contrarii.
Adevăratul Miracol se trăieşte în “mijlocul roţii olarului”, “în ochiul uraganului”, iar adevărata fericire, care este divină, nu are legătură cu o pereche de contrarii, ci
este suficientă prin ea însăşi şi nu depinde de evenimentele din lumea fenomenală.